“Imaginaţia românilor în materie de denumiri de mărci nu are, practic, limite, indiferent de domeniu. Faptul că se înregistrează astfel de denumiri înseamnă că există un public care rezonează la astfel de mesaje şi că sunt domenii în care aceste mărci fac diferenţa prin caracterul lor”, afirmă analiştii de la KeysFin.
Cum a ajuns România “raiul” mărcilor înregistrate
Denumiri precum “Timişoara”, “Ardeal”, “Craiova”, “Retezat”, “Postăvarul”, “Vama Veche”, dar şi de scriitori precum “Bacovia” sau personaje istorice precum “Brancoveanu”, au ajuns să devină mărci înregistrate ale unor SRL-uri sau persoane fizice, şi asta cu acceptul statului român.
Cum este posibil acest lucru? “Legea este foarte permisivă în ce privește categoriile de semne ce pot fi înregistrate ca marcă, astfel că paleta este mai mult decât tentantă pentru un viitor titular de marcă”, afirmă Laura Leonte, avocat specializat în proprietate intelectuală şi drepturi de autor, partener în cadrul societății de avocatură Postu Leonte şi Asociații (www.postuleonte.ro).
“Semne precum literele, cifrele, formele tridimensionale, culorile, hologramele, numele de persoane, pot constitui mărci. Această libertate are însă prețul ei, miza putând consta chiar în identitatea companiei sau în cea a produsului oferit pe piață, în care s-au investit resurse însemnate de bani și de timp”, a mai spus expertul.
Potrivit experţilor de la KeysFin, legea spune că marca trebuie să fie în așa fel concepută încât să fie capabilă să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Un exemplu actual este comunul măr – “apple” devenit una din cele mai apreciate mărci mondiale.
Astfel, dacă termenul “apple” și reprezentarea acestuia nu ar fi avut nici o șansă să fie înregistrat pentru producția sau comercializarea de mere, iată că s-a dovedit a fi un caz foarte inspirat pentru producția de calculatoare și telefoane.
Cu privire la termenii geografici, inclusiv denumirile de state, aceștia sunt permiși în măsura în care au o funcție descriptivă, referindu-se astfel la: locul de producție a unor bunuri sau de prestare a unor servicii, la obiectul unui produs (un ghid turistic despre România sau București), precum și în cazurile în care aceștia nu au nici o legătură cu produsul / serviciul pe care îl protejează (“Bucegi“ pentru pate sau bere).
“Apoi, legea prevede în mod expres o serie de excepții destul de numeroase, denumite motive absolute de refuz, a căror existență este verificată prin grija OSIM și care, odată confirmate, duc la respingerea cererilor de marcă” afirma avocatul Laura Leonte.
Spre exemplu, orice marcă compusă exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante, precum și mărcile care conțin indicații geografice a căror utilizare ar induce publicul în eroare, sau mărcile care cuprind, fără autorizația organelor competente, reproduceri sau imitații de steme, drapele, embleme de stat, blazoane etc., toate acestea vor fi, potrivit legii, refuzate la înregistrare.
