Primul job al lui Richard Branson – O afacere cu peruși

Primul job al lui Richard Branson - O afacere cu peruși

„Nu am avut un job în adevăratul sens al cuvântului. Nu am participat la interviuri și nu am avut niciodată, din fericire, un șef. Din tinerețe am fost antreprenor”, le-a povestit fondatorul grupului Virgin, Richard Branson celor de la LinkedIn.

Totul se datorează mamei lui, o fire creativă care a încercat mereu să vină cu idei noi de afaceri. Pentru orice business ea avea grijă de întregul proces, de dezvoltarea ideii, de producție, stabilirea de înțelegeri cu distribuitorii și de vânzarea de produse.

De la mama lui, Branson a învățat că dacă un produs nu se vinde, va trebui să încerci altceva, iar dacă greșești, important este să înveți din greșeala respectivă și să nu îți pierzi încrederea în tine.

Richard a decis să pornească prima afacere la vârsta de 11 ani. o afacere cu peruși (Branson și-a descoperit atunci pasiunea pentru păsări. Acum omul de afaceri este direct implicat în acțiuni de protecție a animalelor). Nu a mers foarte mult timp, așa că a trecut la un alt business, cel cu cu brazi de Crăciun.

Următoarea aventură, după cea cu brazi de Crăciun, a fost revista Student Magazine care a dus, ulterior, la apariția Virgin Records. După patru decenii, Virgin Group include peste 100 de companii și aproximativ 60.000 de angajați în peste 50 de țări. Succesul de acum spune Branson, se datorează și eșecurilor anterioare.

Sfatul lui Branson pentru antreprenori? Să fie flexibili și să își asume diferite roluri în funcție de afacerea pe care o dezvoltă. Practic, Richard este de părere că un lider trebuie să se implice în toate nivelurile unui business.

Richard Branson