Povestea lui Max Auschnitt, Regele Oțelului în România și cel mai mare industriaş român înainte de instaurarea regimului comunist

Povestea lui Max Auschnitt Regele Otelului in Romania si cel mai mare industrias roman inainte de instaurarea regimului comunist - 7

Povestea lui Max Auschnitt Regele Otelului in Romania si cel mai mare industrias roman inainte de instaurarea regimului comunist - 3Unanim recunoscut drept cel mai mare industriaş român înainte de instaurarea regimului comunist, Max Auschnitt s-a născut la Galaţi, pe 14 februarie 1888, în familia unui industriaș evreu. Tatăl său a fost Osias Auschnitt, care fondase o uzină pe malul Dunării încă din 1875. A absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și de Export din Viena, iar după ce a preluat afacerea tatălui său, a înfiinţat la Galaţi fabrica de cuie şi lanţuri, în 1910.

După Primul Război Mondial, se implică în reconstrucția afacerilor familiei. Reușește, prin capitalul personal și prin creditele acordate de compania londoneză Bessler Waecther & Co. Ltd., să înființeze în 1924 Societatea Anonimă Română Uzinele Metalurgice Titan Nădrag Călan (TNC), care ajunge la un capital de 120 de milioane lei și 4 900 de angajați în 1938. TNC avea în componenţă, pe lângă laminorul gălăţean, și uzinele de la Oţelu Roşu, Nădrag şi Călan.

De asemenea, Max Auschnitt a preluat încă din 1920 și o parte importantă din acțiunile Uzinelor siderurgice STEG din Reșița cu ajutorul Băncii Chrissoveloni, la care era acționar. În 1929, a fost desemnat administrator delegat al acestor uzine, redenumite Uzinele şi Domeniile de Fier Reşiţa (U.D.R.) și fiind cel mai mare producător din România de oţel, laminate, locomotive și alte produse din fier. Nu doar că a salvat aceste uzine de la faliment, dar le-a și transformat într-o societate profitabilă. În fabricile lui se producea și armament, sector în care devenise partener cu principalul său competitor Nicolae Malaxa. De atlfel, cei doi făceau parte din cercul apropiat regelui Carol al II-lea, cu care jucau poker la sfârșit de săptămână. U.D.R. a fost cea mai mare societate pe acțiuni care a existat în România înainte de instaurarea regimului comunist, aceasta având cel mai mare capital social din România (1 miliard lei), cea mai mare cifră de afaceri, cei mai mulți angajați – 16 669 în anul 1938, respectiv, 22 892 în 1948.

Povestea lui Max Auschnitt Regele Otelului in Romania si cel mai mare industrias roman inainte de instaurarea regimului comunist - 6Supranumit Regele Oțelului în România, Auschnitt a fost și președinte al Asociației generale de Industrie din Banat, vicepreşedinte al Uniunii Generale a Industriaşilor din România şi senator al Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi. Pe lângă afacerile din industria grea, Auschnitt a avut acţiuni în multe alte companii, din România, printre care Societatea Română de Telefoane sau Banca Chrissoveloni, şi a avut numeroase proprietăţi imobiliare, printre care şi vila de lângă Piaţa Victoriei cumpărată în anii 2000 de Gigi Becali. Priceperea lui Max Auschnitt de a transforma comerţul cu produse din oţel în mină de aur l-a făcut recunoscut dincolo de graniţele României, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai mari industriași ai Europei. A făcut parte din conducerea a numeroase companii străine din Viena, Monaco, din Iugoslavia şi Polonia.

Citeşte şi Nicolae Malaxa: povestea antreprenorului interbelic care a pus România pe harta internaţională a industriei