Alice Tirsea, noul Managing Director al UCMS Group România

Alice Tirsea, noul Managing Director al UCMS Group România

UCMS Group România, lider în soluţii de salarizare, administrare de personal şi soluţii software, a investit-o în funcţia de Managing Director pe Alice Tirsea.

Alice Tirsea are o experienţă de aproape 10 ani în management, atât managementul resurselor umane cât şi cel operaţional şi a deţinut poziţii de conducere în compania G4S România: Manager de Resurse Umane, General Manager al Diviziei de Management al Numerarului (având în subordine aproximativ 4.500 de angajaţi) şi Vicepreşedinte de Operaţiuni. Alice a coordonat de-a lungul timpului nenumărate proiecte ce au vizat punerea în aplicare a diverselor schimbari organizatorice: comasări de divizii, restructurări ca urmare a diminuării volumului de activitate, centralizări, descentralizări, implementarea de soluţii informatice de amploare, noi fluxuri şi proceduri de lucru. De asemenea, Alice Tirsea şi-a dezvoltat propria companie de consultanţă în management operaţional şi training, yourCOO.

În calitate de Managing Director al UCMS Group România, Alice Tirsea se va ocupa de coordonarea activităţii UCMS Group România la nivel naţional.

„Sunt bucuros că Alice Tirsea ni s-a alăturat ca Managing Director al UCMS Group România. Îi urez bun venit în cadrul echipei şi sunt încrezător că experienţa şi profesionalismul ei ne vor ajuta să ne dezvoltăm şi să avem o relaţie mai strânsă cu clienţii şi partenerii nostri”, a declarat Jan Palmkvist, CEO, UCMS Group EMEA.

„Sunt încântată să mă alătur echipei UCMS Group România, unul din cei mai importanţi furnizori de soluţii şi servicii externalizate de salarizare şi resurse umane de pe piaţa românească. Am acceptat această provocare, pe de o parte, deoarece este o echipă cu experienţă îndelungată, oferind servicii încă din anul 1996, si pe de altă parte, întrucât am primit un feedback foarte bun de la clienţii săi. Sunt convinsă ca împreună, continuând să susţinem nivelul înalt de calitate a serviciilor si având o abordare flexibilă în relaţia cu clienţii şi partenerii locali, vom reuşi să ne atingem obiectivele de creştere a companiei”, a adaugat Alice Tirsea.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •