Cum a reacționat Twitter la falimentul băncii Lehman Brothers

Cum a reacționat Twitter la falimentul băncii Lehman Brothers

În urmă cu cinci ani, banca de investiții americane Lehman Brothers își anunța falimentul. Odată cu această cădere, a fost declanșată o criză financiară din care și în prezent țările încearcă să își revină.

Și dacă situația de la Lehman Brothers nu era suficientă, la scurt timp s-a aflat vestea că Merrill Lynch companie de servicii financiare globale urma să fie vândută către Bank of America pentru a evita falimentul, iar compania americană de asigurari American International Group (AIG) se confrunta la rândul ei cu dificultăți financiare.

În 2008, Twitter nu avea decât 200.000 de utilizatori săptămânali, potrivit buzzfeed.com. Cei care foloseau la acea vreme rețeaua de socializare au reacționat în timp real la anunțul falimentului unei dintre cele mai mari bănci de investiții din Statele Unite ale Americii, Lehman Brothers.

Reacțiile au fost dintre cele mai diverse. Pentru unii, mesajele exprimau emoția și dezamagirea că prieteni, cunoscuți sunt obligați să părăsească deja birourile de la Lehman Brothers. Pentru angajații de la bursă duminica dinaintea marelui anunț însemna dorința ca totul să se termine cât mai repede.

The New York Times aștepta la rândul său marele anunț al falimentului Lehman Brothers.

Unii s-au bucurat de falimentul băncii, alții ironizau situația spunând că nu și-ar fi imaginat că profesia de blogger ar putea fi mai stabile decât cea de bancher.

Vedeți în continuare cum arătau mesajele pe Twitter la declanșarea crizei economice din 2008:

twitter 4

twitter 3

twitter 2

twitter 1

twitter 5

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •