Parteneriat Nielsen – Twitter pentru analiza audiențelor din televiziune

Parteneriat Nielsen - Twitter pentru analiza audiențelor din televiziune

În decembrie 2012, compania Nielsen a anunțat că va semna un acord cu Twitter care să permită o analiză a raiting-urilor de televiziune. Acordul va fi pus în aplicare de luni și va analiza mesajele postate de utilizatori despre programele de televiziune, news.cnet.com.

twitter

Rețelele de televiziune au început în ultima vreme să folosească tot mai des hashtag-uri în postările pe Twitter care să atragă atenția asupra programelor lor. Totuși, potrivit datelor furnizate de Nielsen, o activitate intensă a anumitor rețele de televiziune pe Twitter nu este neapărat corelată cu cele mai mari rate de audiență.

Tocmai de acest aspect se va ocupa Nielsen. De la începutul acestei săptămâni compania va publica raporturi periodice despre programele de televiziune care au cea mai mare popularitate pe rețeaua de socializare.

Programul intitulat „Nielsen Twitter TV Ranking” va putea oferi date legate de preferințele utilizatorilor în funcție de vârstă, iar celor care lucrează în publicitate le va permite să înțeleagă mai bine care sunt programele care atrag cea mai mare audiență.

Prin acest parteneriat, este foarte posibil ca Twitter să își mărească veniturile din publicitate. Compania a semnat recent și un parteneriat cu CBS prun care rețeaua de televiziune va putea include în postările sale de pe Twitter clipuri din show-urile pe care le transmite.  Acest parteneriat face parte din strategia Twitter prin care partenerii din rândul televiziunilor pot plasa odată cu clipurile și reclame.

Nielsen este o companie american-o olandeză care se ocupă cu cercetări de piață și care activează în peste o sută de țări.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •