Cine iese la încălzire?

Sunt industrii in care viteza de joc iti impune sa mizezi, aproape exclusiv, pe specialisti.

Dacă s-au schimbat piaţa, raporturile de putere dintre concurenţi şi obiceiurile de consum, de ce nu s-ar fi petrecut mutaţii şi la nivelul competenţelor căutate? În cele ce urmează, am concentrat discuţia în jurul dihotomiei „specialist-generalist”.

Polemica pe acest subiect nu e deloc nejustificată. Pe de o parte, există o anumită ciclicitate în alternanţa specialist-generalist, o dată la câteva zeci de ani, pe care cercetătorii în muncă au observat-o. Astfel, perioadele de creştere economică cultivă în mod deosebit relaţia cu generaliştii, în timp de recesiunile cheamă pe teren specialiştii. Iar noi ne aflăm acum undeva într-un moment de cotitură, când criza şi-a consumat vârful de potenţial şi am fi îndreptăţiţi să sperăm că, după numeroasele ajustări şi replieri, începem să-i vedem sfârşitul. Ceea ce ar însemna că generaliştii pot ieşi, din nou, la încălzire.

Pe de altă parte, aceeaşi criză economică a pus lumea pe gânduri, după ce a pus-o pe butuci.

Admiţând că ceea ce ţinea de cantitate (număr de angajaţi, dimensiunea spaţiilor de producţie sau administrative, volumul stocurilor, mărimea parcului de maşini etc.) a fost rezolvat prin tăiere, ca primă reacţie de apărare, urmează evaluările calitative. Printre ele, cea mai importantă, date fiind ponderea în bugetul de cheltuieli şi viitorul companiei, este structura forţei de muncă.

Repornim. Dar cu cine? Pe cine iau în echipă cu mine? Pe cel care ştie mai multe şi ar putea acoperi inclusiv zonele rămase libere în urma disponibilizărilor sau pe expertul în stare să-mi aducă diferenţierea mult clamată de client şi de piaţă, în general?

Ce experienţă, profil şi competenţe ar trebui să aibă aceşti oameni? Şi dacă m-aş decide pentru unii sau alţii şi mi-aş permite să-i plătesc corect, cine ar trebui să-i conducă? Cum arată portretul viitorului meu manager de echipă?

Multe semne de întrebare la care i-am chemat să încerce să răspundă pe câţiva responsabili de companii ori departamente, aşa cum veţi vedea în continuare.

Ceea ce am aflat n-a fost de natură să tranşeze definitiv discuţia în favoarea unuia dintre cei doi (specialistul şi generalistul). Dar, puse cap la cap, informaţiile au conturat un teritoriu complex şi demn de analiză. Sunt industrii în care viteza de joc îţi impune să mizezi, aproape exclusiv, pe specialişti – nişte vârfuri de atac cu vocaţia tehnologiei (IT&C). Există şi domenii, cum ar fi marketingul, în care trebuie să ieşi pe teren cu oameni în stare să stăpânească cel puţin patru-cinci direcţii de acţiune simultan. Dar sunt şi locuri unde doar un profil multidisciplinar îţi poate asigura reinventarea de care ai nevoie şi potenţialul inovator.

Pot intra în discuţie şi mărimea companiei, etapa ei de dezvoltare, specificul pieţei pe care navighezi, precum şi asprimea concurenţei.

În plan personal, pare de succes să ai mai mulţi aşi în mânecă, adică să stăpâneşti un domeniu, dar să şi poţi dovedi competenţe pe câteva subdomenii, cu rezultate imediate. Lumea nu mai are răbdare. Există un sentiment acut al pierderii de timp şi de teren. Dacă vrei să intri în joc, trebuie să fii sigur că marchezi chiar din prima repriză. Altfel?…

Citește și: Bogdan Păduraru: În IT, este nevoie de specializareFloriana Enescu: Fă ceea ce ştii să faci cel mai bine!Petre Nicolae: Se caută specialişti care să aibă performanţe imediatCosmin Pătlăgeanu: Marketing, dar şi etică aplicată, psihologie, artă şi logică

  •  
  •  
  •  
  •  
  •