Articol de: Rodica Nicolae, redactor-şef
Când vom fi terminat de urmat şcoala de business şi cursurile avansate de management, când vom fi sfârşit de citit toată literatura şi presa de specialitate şi o să ni se pară că am dat gata tot ce se putea consuma în materie, tot nu vom fi epuizat complet resursele de învăţătură. Urmează inestimabila colecţie de erori, rateuri sau decizii nefericite, pe care le-am semnat noi înşine ori alţii la fel de neinspiraţi. Fraza cu care am început articolul de fond al acestei ediţii rezumă întreaga dezbatere despre rolul greşelii în viaţa profesională şi nu numai.
E consens: din aproape orice demers personal sau al altcuiva, de aici sau de aiurea, de ieri sau de acum o sută de ani, se pot trage învăţăminte. Ceea ce rămâne de lămurit este reacţia la consecinţele imediate şi pe termen lung. Pentru că, veţi vedea citind în continuare, nu e deloc unanimitate în privinţa aceasta. În funcţie de propriile valori sau de protocoalele stabilite la nivel organizaţional, eroarea se taxează mai blând ori mai aspru. Contează, fireşte, şi datele temperamentale ale decidentului. Plaja reacţiilor este foarte largă. Ea variază de la penalizările punctuale (nemenţionate, din păcate, dar existente) până la acceptarea sub forma ironiei dulce-amară. Greşeala costă.
Mai mult sau mai puţin, după dimensiunile şi anvergura ei. Unii au resurse să-şi permită sponsorizarea ei, cu speranţa că îşi vor recupera „investiţia” mai devreme sau mai târziu, în timp ce alţii devin nervoşi şi apasă imediat pe butonul de „execuţie”. Rămâne însă o aşteptare: când vom deveni şi noi, românii, atât de relaxaţi şi stăpâni pe situaţie încât să putem vorbi pe şleau şi public despre propriile erori? Pentru că, dacă-l parafrazăm pe Oscar Wilde, greşelile pe care le facem sunt chiar experienţa noastră…
Despre greșeală: Greșeala ca o oportunitate,
