Încotro?

Viziunea este directia, nordul, viitorul, proiectia...

Fie că s-au născut pentru a genera profit / a produce bani, fie că s-au pus în slujba unei cauze umanitare, dintotdeauna organizaţiile au trecut la acţiune având o imagine a viitorului demersului lor. Acestei reprezentări i s-a spus „viziune”. Nimic nou sub soare şi nimic neobişnuit, până acum. Cum însă trăim nişte vremuri cel puţin neobişnuite, ca să nu spun mai mult, ni s-a părut interesant să aflăm dacă schimbarea contextului economic a generat modificări în filozofia de viaţă a companiilor.

Am adunat, ca de obicei, opinii ale unor manageri de vârf, încercând o reprezentare cât mai bună a domeniilor de interes, din care vă prezint în continuare cele mai importante idei.

Destinaţia

La nivel semantic, viziunea a rămas aceeaşi. Este direcţia, nordul, viitorul, proiecţia… Adică un construct, mai clar sau mai tulbure, după cum vizionarii lui au fost mai mult sau mai puţin înzestraţi cu talentul de a-l exprima în cuvinte. Că responsabilitatea definirii viziunii revine liderilor este un fapt necontestat de nimeni. Însuşi profilul de lider presupune,  obligatoriu, atributul de vizionar. După cum nu există nici antreprenoriat în absenţa unei idei primordiale despre viitor. Unii specialişti merg chiar mai departe şi atribuie liderului rolul de a defini viziunea şi managerului – pe cel de a se ocupa de misiune. Aduc în discuţie această distribuţie în numele triunghiului consacrat al declaraţiilor de intenţie ce stau în fruntea oricărei organizaţii ce se respectă: misiune, viziune, valori. În timp ce misiunea răspunde la întrebări precum „de ce există compania?”, „ce face ea, ce acţiuni întreprinde?!”, viziunea dă soluţii la chestiuni de genul „spre ce se îndreaptă compania?”, „ce ar trebui să se întâmple ca urmare a acţiunilor generate de misiunea asumată?”. Mai scurt spus, misiunea este acţiunea, în timp ce viziunea este rezultatul acţiunii. Imperativul asupra căruia insistă şi cei intervievaţi de noi, şi experţii străini este acela al unei descrieri cât mai limpezi a imaginii despre viitor. Cu cât este mai plastică, mai expresivă „poza”, cu atât mai convinşi, motivaţi şi seduşi vor fi oamenii din companie. Pentru asta însă e nevoie de multă imaginaţie. Un lider de companie vizionar va şti să folosească acele propoziţii în stare să proiecteze în mintea tuturor fotografia destinaţiei comune.

Pasagerii

Se spune că viziunea te ajută să vezi destinaţia, chiar dacă nu ţi-e clar drumul. Dar dacă liderul ştie încotro se îndreaptă compania, ce ştiu ceilalţi călători despre destinaţie? Depinde. Primul factor de influenţă este expresivitatea creatorului de viziune, măsura în care el ­­reuşeşte să surprindă aspiraţiile afacerii în cuvinte potrivite şi uşor de înţeles. Al doilea poate fi specificul organizaţiei: orientată spre profit sau non-profit. Este de presupus că oamenii angrenaţi într-o grupare de luptă împotriva discriminării, de apărare a drepturilor minorităţilor sau de protejare a mediului etc. muncesc în numele idealului cu care se identifică la nivel de valori şi nu se mai pune problema câştigării lor de partea unei viziuni de business. Următoarea sursă de diferenţiere constă în dimensiunea companiei. Există păreri conform cărora, cu cât aceasta e mai mare sau mai extinsă la nivel teritorial, cu atât se măreşte distanţa de la vârf, de la izvorul de idei ale „părinţilor fondatori” şi până la personalul operaţional şi nivelul său specific de percepţie. De unde şi sursa posibilă de neînţelegere şi, poate, de neasumare a viziunii în termenii originali. Consecinţa firească a acestei situaţii este neangajarea, lipsa de motivare a angajaţilor. A expune afişe sau a inscripţiona materialele identitare cu misiunea, viziunea şi valorile companiei nu asigură internalizarea lor la nivel personal şi alinierea întregii organizaţii. De aceea, se recomandă ca, începând chiar cu procesul de recrutare şi selecţie, să se caute coincidenţe fericite între principiile candidaţilor şi cele scrise în certificatul de naştere al ­business-ului.

Escalele

În mod ideal, câtă vreme dăinuieşte afacerea, ea ar trebui să rămână fidelă viziunii cu care a pornit la drum. Nici chiar schimbarea unor lideri, oricât de providenţiali, nu atrage după sine modificarea destinaţiei, conform zicalei „apa trece, pietrele rămân”… Dar nimic nu este obligatoriu. Un spaţiu de discuţie aparte îl merită concordanţa dintre ceea ce se declară oficial şi practică. Se întâmplă, din păcate, destul de des ca între bunele intenţii anunţate şi acţiunile din piaţă sau între ceea ce pretinde compania că este şi ceea ce constată angajaţii săi că se petrece în realitate în interiorul ei să apară disonanţe. Înainte de a da cuvântul celor patru manageri cărora le-am solicitat opinia, mai amintesc doar un ultim aspect, lăsat la urmă tocmai pentru că e cel mai important şi detaliat in extenso mai departe. A avea o viziune nu este obligatoriu. Se poate face business şi în absenţa ei. Atâta doar că şansele de a rezista pe piaţă, în condiţii de succes, scad. Prima furtună economică mai serioasă (precum cea pe care o traversăm de câţiva ani încoace) va clătina dramatic nava, dacă nu o va scufunda. Sau o va duce în orice direcţie şi în toate. Deci, încotro?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •