Transformarea înseamnă evoluţie

Cum ar putea o omidă să se transforme într-un fluture superb fără schimbare? Am putea, oare, să creştem, dar să ne schimbăm forma? Cum să progresăm fără să ne mişcăm? Nopţile se succed zilelor, chiar şi florile dorm noaptea; anotimpurile vin unele după celelalte, copacii îşi schimbă forma şi culoarea… Felul în care noi, oamenii, răspundem la schimbare este legat de starea noastră de spirit. Nu putem evita sau devia schimbarea. Face parte din ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă ne reamintim acest lucru, nu vom pierde timp, nici energie în a lupta cu inevitabilul şi ne vom focaliza pe obţinerea de rezultate pozitive. Vreţi să faceţi un pas înainte? Provocaţi-vă şi inspiraţi-vă pe voi înşivă, iar cei din jurul vostru vor adopta schimbarea, o vor susţine şi chiar vor deveni şi ei mai buni, evoluând. Frica nu există în altă parte decât în mintea noastră. În cele din urmă: fii schimbarea pe care doreşti să o vezi în lume!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •