Articol de: Rodica Nicolae, redactor-sef
Aşa cum nu mă aşteptam, managementul furiei, anunţat ca subiect al acestei ediţii, mi s-a strecurat, insidios, printre emoţiile pe care le trăiesc în mod obişnuit pe durata „naşterii” unui nou număr. Dacă, în mod normal, sunt curioasă, optimistă, răbdătoare, tenace şi dispusă să mă las plăcut surprinsă, acum m-am înfuriat. Fireşte, mi-am consumat sentimentele discret, interior. N-am lăsat să se vadă în comportamentul meu dezamăgirea că o trăire atât de omenească, de inevitabilă în orice gen de activitate, nu este recunoscută şi asumată de cel mai mulţi dintre managerii cu care am vrut să discut. Eu doar am bombănit puţin în barbă sau am fumat mai mult. Am manageriat-o, cum s-ar spune şi cum recomandă psihologii, terapeuţii ori HR-ii, mai dispuşi să povestească istorii despre nervi şi oameni nervoşi.
S-a întâmplat fenomenul cunoscut sub numele „despre ce nu ne place nu vorbim”. Bine, dar faptul că nu vorbim despre furie nu înseamnă că ea nu există. Degeaba ne băgăm capul în nisip… Ar trebui ca, dimpotrivă, s-o vorbim, s-o disecăm, s-o descompunem în părţi componente pentru a o recunoaşte, înţelege şi stăpâni. Ceea ce am încercat şi noi, cu puţinii curajoşi care au acceptat provocarea.
Se spune despre furie că poate fi generată de dezechilibrul dintre voinţă şi putinţă. În cazul managerilor, de obicei, este vorba despre voinţa de a realiza ceva şi neputinţa lor de a-şi determina oamenii să realizeze obiectivul propus. De unde şi frustrarea generatoare de furie. Psihoterapeuţii se duc cu analiza mai sus, în amonte, către copilărie şi adolescenţă, şi descoperă în experienţele nefericite trăite atunci – amintiri dureroase şi blocaje emoţionale – izvoarele mâniei de mai târziu. Pe de altă parte, este şi o problemă de temperament. Extroverţii sunt mai generoşi în a ne ţine la curent cu ceea ce simt, în timp ce introverţii au mai mare grijă să-şi ascundă pornirile viscerale.
Îndiferent însă, de factorii generatori sau de potenţialul de exteriorizare al fiecăruia, ceea ce ne-a interesat a fost să aflăm ce trebuie făcut cu furia dacă totuşi se instalează. Din câte am înţeles, tocmai aici e cheia: nu avem voie să o lăsăm să se instaleze. Trebuie s-o prevenim sau s-o eliminăm din faşă, pentru că, după aceea, nu se mai poate face mare lucru. Mai bine nu dăm cu pumnul în masă şi nu aruncăm vorbe grele în aer, pentru că apoi, va fi imposibil să facem ecoul să le uite.
(Foto: Heidi, www.flickr.com)












