Aceiaşi, dar altfel!

Manager Express nr.1

Celor care acum, întâia oară, citiţi Manager Express, vă spun bun venit în rândurile cititorilor noştri! Sper ca între voi şi revista noastră să fie dragoste la prima vedere şi să vă placă să facem lucruri împreună.

Celorlalţi însă, vechi prieteni de-ai noștri, cărora cu siguranţă vă facem o surpriză apărând sub o nouă înfăţişare, vă doresc tot atâta bucurie de lectură ca şi până acum şi să rămâneţi lături de noi în aventura managerială comună. Aşadar, de-acum încolo, ne vom numi Manager Express. Sub acest nume, veţi regăsi lunar, ca şi până acum, informaţii, analize şi comentarii utile oricărui manager. Oferta noastră editorială se adresează deopotrivă dezvoltării voastre personale, dar şi muncii cu oamenii şi cu echipele pe care le conduceţi. Faţă de formula anterioară, Manager Express apare într-un format mai mare şi, mai ales, cu câteva rubrici noi, lărgind astfel spaţiul de discuţie (Servicii, English Corner etc.).

Poate sunt printre voi nostalgici, care ne vor întreba de ce ne-am rebotezat. Răspunsul constă în aceea că vrem să definim chiar de pe copertă, de la primul contact vizual, segmentul pe care ne-am aşezat şi unde ne puteţi regăsi. Ne-am făcut un obiectiv prioritar din a susţine construcţia şi consolidarea clasei antreprenoriale şi manageriale româneşti, pentru că, în accepţiunea noastră, la voi se află cheia economiei sănătoase pe care ne-o dorim pentru România. Nu sunt cuvinte goale, nici propagandă ieftină. Dacă ne-aţi mai vizitat articolele, v-aţi putut convinge că ne luăm subiectele din agenda voastră de activităţi, că ne interesează să găsim soluţii la ceea ce vă preocupă şi că vă dăm cuvântul ori de câte ori aveţi ceva să ne împărtăşiţi nouă şi celor ca voi. N-am irosit nimic în procesul de rebranding. Tot ceea ce revista noastră a tezaurizat în timp (idei, prieteni, experienţă, notorietate) păstrăm şi luăm cu noi, străduindu-ne să creştem pe măsura aşteptărilor voastre. În realizarea acestui deziderat, site-ul, pagina de Facebook, contul de pe LinkedIn, workshopurile lunare şi seria de conferinţe dedicate ne sunt sprijin şi reprezintă tot atâtea ferestre către voi şi lumea în care trăiţi.

Căutaţi-ne, citiţi-ne, daţi-ne feedback şi aveţi încredere în noi, adică în Manager Express!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •