Bilanțul ultimilor zece ani de business în România (Partea a I-a – Aspecte pozitive)

Bilantul ultimilor zece ani de business in Romania arata un progres important al economiei locale

Bilanțul ultimilor zece ani de business în România arată un progres important al economiei locale, din perspectiva companiilor private, potrivit studiului anual KeysFin, intitulat „Condițiile de business din România“.

Astfel, cifra de afaceri însumată a companiilor nefinanciare (au fost excluse instituțiile de credit, fondurile de pensii, asiguratorii și IFN-urile) din România a crescut cu peste 71% în perioada 2009-2018, ajungând la 1.452 miliarde de lei anul trecut. Pentru anul în curs, specialiștii KeysFin estimează că aceasta va fi de aproximativ 1.528 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 5% de la an la an (2019 raportat la 2018).

Mai mult, în perioada 2009-2018, numărul insolvențelor a scăzut cu 59%, de la 19.600 și până la 8.000, iar experții KeysFin consideră că această tendință de scădere se va menține și în 2019, cu aproximativ 7.000 companii locale care vor intra în insolvență.

„Ne bucurăm să constatăm că predicțiile noastre se îndeplinesc aproape de fiecare dată și sperăm ca bilanțul anului 2019 să fie cel anticipat de noi. Bineînțeles, indicatorii pe care îi urmărim ne ajută să mergem și mai departe cu estimările și să ne gândim și la 2020, an de cotitură pentru economia românească, influențată atât de situația la nivel internațional, cât și de măsurile fiscale luate de autoritățile locale. Creșterea economică reală estimată pentru pentru 2020 este de 3,5%. Concret, estimăm o decelerare a economiei în baza temperării consumului. Totodată, am identificat ca riscuri pe termen scurt și mediu: climatul macroeconomic european cu impact direct asupra fluxurilor de capital spre statele emergente (extern), mixul de politici economice și tensiunile din mediul politic (intern)”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de Business Information din România.

Studiul include cele 673 mii companii nefinanciare existente în 2018 în România, ale căror rezultate au fost analizate în funcție de mai mulți indicatori-cheie precum: cifră de afaceri, profitabilitate, lichiditate, forță de muncă sau grad de îndatorare.

Dintre cele 673 mii de companii analizate, 658 reprezintă companii mari (cifră de afaceri mai mare de 50 milioane de euro), 8.400 sunt companii medii (cifră de afaceri între 10 milioane și 50 milioane de euro), 44.600 sunt companii mici (cifră de afaceri între 2 milioane și 10 milioane de euro), iar restul de 619,2 mii sunt microîntreprinderi (cifră de afaceri sub 2 milioane de euro).

Companiile mari au însumat cea mai mare pondere din cifra de afaceri totală, respectiv 44%, însă, pe de altă parte, peste 25% dintre companiile din România (173.000) au avut cifra de afaceri egală cu 0 în 2018.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •