Ce aptitudini tehnice și IT ar trebui să dezvolți ca să rămâi relevant pentru angajatori, în 2020

Nu mai este nici o noutate in faptul ca angajatorii de azi cauta oameni care sa aiba abilitati IT si tehnice

Nu mai este nici o noutate în faptul că angajatorii de azi caută oameni care să aibă abilități IT și tehnice. Dacă aruncăm un ochi pe anunțurile de angajare, vom vedea că aceste aptitudini au început să cântărească la fel de mult ca cele de inteligență emoțională sau profesionalism la locul de muncă.

„Trăim în era digitalizării și acest lucru se vede și la nivel profesional: din ce în ce mai multe domenii, care nu țin neapărat de IT, au nevoie de angajați instruiți în IT, care să știe anumite limbaje de programare sau care să aibă anumite aptitudini tehnice. Dacă vrei să evoluezi în acest context, în calitate de candidat pe piața de angajare, este indicat să te gândești la upskilling”, spune Claudia Tamași, Country Manager Codecool România.

Codecool – școala de educație în IT care își propune să soluționeze deficitul de programatori de pe piață – a realizat anul trecut un studiu despre starea domeniului IT în România. Una dintre temele discutate a fost și upskilling-ul angajaților (dezvoltarea de noi abilități): 78% dintre companii (dintre cele 57 intervievate) consideră că upskilling-ul forței de muncă actuale este o soluție-răspuns la noua eră a tehnologiei și sunt deschise să ofere sau să acopere training-ul necesar ca angajații lor să își actualizeze aptitudinile.

Analiza de date, marketing-ul, arhitectura, business intelligence sau jurnalismul sunt câteva dintre domeniile care pun accentul pe așa-numitele hard skills. Iată care sunt aptitudinile cerute în aceste domenii:

Analiză de date

Multe dintre business-urile de azi se bazează mult pe interpretarea datelor despre clienții, produsele, procesele, piața în care activează sau despre finanțele companiei. Aceste organizații au nevoie de analiști de date profesioniști. Pe lângă abilitățile de matematică și statistică, în 2020, un bun analist de date are capacitatea nu doar de a aduna un volum uriaș de date cunoscut și ca big data, ci și de a înțelege cum funcționează baza de date. Iată de ce ai nevoie, ca analist de date, pentru a fi actual în piața de angajare din 2020:

  • să știi să lucrezi cu sisteme și software-uri ca Excel sau Spreadsheet la nivel foarte avansat, pentru management și manipulare de date cât mai eficiente;
  • să știi limbaje de programare precum SQL, Oracle® Database sau Python; următorul nivel după Excel la nivel profesionist este să știi programare; Python sau R pot face ceea ce Excel sau Spreadsheet nu pot; sună greu, însă odată ce înveți fundamentele programării, devine din ce în ce mai ușor să te adaptezi la diferite sintaxe și limbaje de programare;
  • să ai abilități de transpunere vizuală a datelor – să știi să prezinți datele în forma potrivită (grafice, tabele etc.) pentru ca managerii să poată înțelege cât mai bine insight-urile tale și să ia decizii cât mai bine informate.