Arhitectură
Când vorbim despre arhitectură, învățarea unui limbaj de programare te ajută, în primul rând, să potențezi anumite moduri de gândire necesare unui arhitect – printre care și capacitatea de a gândi în structuri și de a rezolva probleme: să construiești case înseamnă să iei în considerare scopul construcției – la ce va fi folosită, cum sunt organizate spațiile, mood-ul general al construcției și să legi totul într-un „pachet” care este utilizabil, funcțional și plăcut din punct de vedere estetic. Atunci când creezi un program / o aplicație/un site iei în considerare aceleași lucruri.
De asemenea, fără anumite aptitudini tehnice și de programare nu poți profesa. Iată care sunt aptitudinile tehnice pe care un arhitect este nevoie să le aibă, pentru a se diferenția:
- obligatoriu, să știi la nivel avansat tool-urile CAD – Computer Aided Design- pentru a transforma ideile în lucruri, pentru a crea spații estetice și funcționale
- să știi randare arhitecturală 3D pentru a-ți putea analiza construcția și pentru a-ți fi mai ușor să o marketezi (printre cele mai cunoscute software-uri de randare 3D în 2020 sunt Blender, Maxwell, Lumion sau Octane)
- să știi să folosești editori grafici ca Photoshop, InDesign și Illustrator pentru a putea edita ușor elemente din proiectul tău;
- să ai viziune tehnică;
- să ai bazele programării pentru a putea customiza API-ul sofwarelor ca Revit, AutoCad sau Rhino, astfel încât să se potrivească pe nevoile companiei în care profesezi și să eficientizezi workflow-ul;
- ideal, să știi limbajul de programare Python – acesta te diferențiază pentru că te ajută să creezi scripturi pentru parametri algoritmici și alte forme de geometrie complexă; mai mult, îl poți utiliza în combinație cu alte programe utile în arhitectură, ca Revit sau Grasshopper.
Jurnalism
Revoluția tehnologică a dus mare parte din industria jurnalismului în mediul digital. Iar profesioniștii sunt nevoiți să se adapteze. Printre aptitudinile de programare și tehnice care te diferențiază în lumea jurnalismului 2.0 sunt:
- să știi cum să publici conținut prin platformele CMS (Content Management System), precum WordPress;
- să știi analiză de date – mai exact, să folosești Google Analytics pentru a vedea cum performează site-ul/articolele tale și software-uri de analiză SEO pentru a cerceta ce subiecte/teme sunt căutate de audiența ta;
- să știi limbaje de programare ca HTML, CSS sau Javascript pentru a putea face modificări în layout-ul propriului articol, fără a mai apela la colegii programatori și pentru a crea povești mai interesante și ușor de parcurs din punct de vedere vizual;
- să știi să utilizezi Google Sheets pentru a putea face research la nivel de baze de date mult mai în adâncime pe anumite subiecte – cele care cer analizarea unor statistici sau date pentru a trage concluzii și a obține știri cu valoare adaugată.
Te-ar putea interesa și: Studiu Valoria: 39% dintre companii spun că își bazează creșterea pe lansarea de noi produse în 2020












