de Radu Ionescu, partener fondator, Casa de Avocatură Ionescu şi Sava
Introdusă încă din 2009, dar aplicată cu adevărat abia din toamna lui 2011, taxa clawback a devenit în cei patru ani de aplicare unul dintre subiectele cele mai fierbinţi cu care se confruntă piaţa farmaceutică din România.
Mecanismul nu e nou, fiind aplicat cu succes în mai multe ţări europene – prin această taxă, gestionarul pieţei serviciilor medicale (în cazul nostru, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) recuperează de la furnizorii de medicamente o parte din sumele rambursate de la bugetul asigurărilor de sănătate pentru medicamentele produse de aceştia din urmă.
Ceea ce e cu adevărat revoluţionar în modelul românesc al taxei clawback, însă, este modul original în care este calculată şi gestionată această taxă. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – beneficiarul taxei – este în acelaşi timp şi cea care stabileşte în fiecare trimestru atât procentul de taxă, cât şi baza de impozitare – respectiv sumele rambursate de CNAS pentru medicamentele din portofoliul fiecărui producător – toate acestea fără ca plătitorii taxei să aibă vreun fel de vizibilitate asupra modului în care CNAS realizează aceste calcule.
Două probleme majore rezultă din acest mod de calcul. Prima problemă, presupunând că datele de consum sunt corecte, este nivelul taxei – care reprezintă, practic, procentul cu care Casa însăşi îşi depăşeşte bugetul alocat în fiecare trimestru. În condiţiile în care orice depăşire a bugetului este acoperită din taxa clawback, este evident că se elimină constrângerea bugetarăa firească în cheltuirea acestor fonduri şi dispare astfel, la nivelul CNAS, motivaţia de a asigura mecanisme care să controleze modul în care se cheltuie (sau se risipesc) banii pentru medicamente. În acest fel, se ajunge la niveluri aberante şi nesustenabile ale taxei – de 26% din totalul vânzărilor din cadrul sistemului naţional de asigurări de sănătate ale medicamentelor din portofoliul fiecărui producător, pentru trimestrul I 2015, spre exemplu.
Pe de altă parte, însă, încă de la începutul aplicării aceste taxe în formula actuală, au existat dubii serioase privind corectitudinea datelor comunicate de CNAS producătorilor – atât în ceea ce priveşte consumul medicamentelor din portofoliul individual al fiecărui producător, cât mai ales în ceea ce priveşte consumul total de medicamente finanţat de CNAS în fiecare trimestru.
Dincolo de erori evidente (medicamente inexistente, retrase de pe piaţă sau care nu sunt incluse în lista medicamentelor compensate sau gratuite), sare în ochi discrepanţa dintre realităţile pieţei şi modul inexplicabil în care fluctuează procentul de taxă calculat de CNAS de la trimestru la trimestru.
Deşi formula prevăzută de lege ar trebui să conducă la o evoluţie a nivelului taxei direct proporţională cu factori din piaţă, precum valoarea vânzărilor totale ale producătorilor sau reducerea preţurilor, am văzut nu o dată o evoluţie contrară – nu mai departe de trimestrul II 2015, în condiţiile contractării pieţei produselor farmaceutice eliberate pe bază de prescripţie medicală cu aproximativ 13% faţă de trimestrul anterior şi pe fondul mult-trâmbiţatelor scăderi de preţuri de la începutul anului, valoarea totală a consumului de medicamente realizat de CNAS din bugetul asigurărilor de sănătate a scăzut cu doar 2,8%.










