De ce unii dintre jucătorii importanţi din farma nu contestă taxa clawback?

Dacă adăugăm acestor elemente şi fraudele ce ies la iveală din ce în ce mai des în ultima vreme (deloc surprinzător, nu ca urmare a unor controale ale CNAS, ci prin intervenţia altor instituţii ale statului), rezultă o aparentă de nelegalitate a modului de stabilire a taxei clawback – care ar trebui să determine fiecare producător să ceară verificarea legalităţii acestor acte (respectiv, să conteste taxa).

Aceasta cu atât mai mult cu cât, dintre cele câteva sute de dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată prin care se contestă nivelul şi modul de calcul al taxei (doar noi gestionăm în prezent mai bine de 20  de astfel de dosare), marea majoritate a celor soluţionate s-au finalizat cu anularea taxei, constatându-se printre altele că, la nivelul CNAS, nu există suficiente date pentru determinarea corectă şi transparentă a consumului total real şi, implicit, a nivelului taxei.

Cu toate acestea, există jucători importanţi din piaţă care aleg să nu conteste această taxă. Explicaţiile pot fi multe şi nu mă hazardez să citesc motivaţia din spatele fiecărei astfel de decizii. Cu siguranţă, temerea de a nu intra într-un conflict făţis cu CNAS nu mai poate fi o motivaţie, aşa cum era până prin 2010-2011 – astfel de proceduri au devenit deja rutină pentru relaţia dintre CNAS şi majoritatea producătorilor din piaţă.

Ne-am confruntat însă, nu o dată, cu frustrarea unor companii pe care le reprezentam – jucători care respectă reglementările referitoare la preţul medicamentelor sau la promovarea etică a produselor şi ale căror situaţii financiare sunt apăsate de nivelul nesustenabil al acestor taxe – faţă de pasivitatea acestor jucători: „Oare ei cum pot?”

În 2015, Casa de Avocatură Ionescu şi Sava a câştigat irevocabil şase dosare de anulare a taxei clawback, a căror valoare cumulată este de aproximativ 4,5 milioane de euro (20 milioane de lei). Avocaţii Ionescu şi Sava gestionează, în diverse etape procesuale, un număr de alte peste 20 de dosare, dintre care o parte au fost deja câştigate în primă instanţă şi se află, în prezent, în faza de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Valoarea totală a acestor dosare este de aproximativ 80 milioane de lei.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •