”Analog Memory Desk” sau un kilometru de notițe pe o singură foaie, la propriu

O studentă de la Colegiul de Artă și Design din Minneapolis, Kirsten Camara, a schițat un model de birou pentru cei care vor să noteze foarte multe idei, dar sunt încă îndrăgostiți de foaie și pix.

Biroul se numește ”Analog Memory Desk” și este realizat din lemn de arțar și sticlă. Obiectul de mobilier are atașate, la picioare, două role pe care ”circulă” mai mult de un kilometru de hârtie. Când bucata de hârtie pe care o aveți în față este plină de scheme, tot ce trebuie să faceți e să învârtiți maneta și imediat veți avea o altă bucată de foaie. Avantajele acestui birou sunt multiple, cele mai importante fiind acelea că informațiile pe care le scrieți pot fi ținute, de la sine, în ordine cronologică; că puteți căuta o anume informație învârtind doar o manetă; hârtia nu se va termina prea curând; iar suportul pe care țineți informația nu are cum să fie rătăcit printre alte materiale.

”Acest Biroul al Memoriei este o unealtă menită să păstreze toate informațiile mărunte la care ne gândim astăzi, dar până mâine le vom uita. Sunt sute de lucruri pe care nu vom încerca să ni le amintim la anul sau chiar săptămâna viitoare. Dar toate aceste părți mici nu reprezintă o parte din viața noastră? Un kilometru de hârtie va înregistra listele, numerele de telefon, dimensiune unui căsuțe de pe website-ul tău, numele străzii pe care se află o afacere”, a scris Kirsten Camara pe blogul său.

Deși acest model de birou nu va fi scos la vânzare, puteți să vă construiți singuri propriul ”Analog Memory Desk”, întrucât schițele au fost date publicității.

Mai jos aveți câteva imagini cu ”Biroul Memoriei”

 

Web

(Foto: kcamara.com)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •