Dependenţa de dependenţe

de Laura Solomonescu, Business Development Manager, Interact

Am văzut recent „The Wolf of Wall-Street” şi m-am tot gândit la povestea lui Belfort: cât de mult asociem anumite lucruri cu un anumit statut şi cât de repede şi irevocabil devenim dependenţi de anumite trăiri, lucruri şi cuvinte. M-am gândit la organizaţiile din România, la toţi oamenii lor, aşa-zişii „corporatişti”, şi la dependenţele pe care le dezvoltăm cu toţii la birou, în munca noastră.

Există multe dependenţe, dar poate cele mai dăunătoare pe care le-am observat şi despre care voi scrie se împart în cinci mari categorii. Voi analiza de unde vin şi voi încerca să propun câteva soluţii pentru a ne debarasa de ele, pentru că ne limitează, ne împiedică să evoluăm sau să punem sub semn de întrebare status quo-ul.

Complicat, ca să nu fie simplu

O primă dependenţă este nevoia de a complica lucrurile, de a evita simplitatea de dragul complexităţii pompoase. Am observat în multe organizaţii, mici sau mari, româneşti sau internaţionale, publice sau private, această nevoie stringentă de a complica aspecte destul de simple. Simplitatea este subestimată şi se presupune că este ceva nedorit. Într-o epocă în care suntem suprasaturaţi de tehnologii din ce în ce mai avansate, iar informaţia este pretutindeni şi în multiple forme, ar trebui să căutăm să facem lucrurile cât mai simplu, nu să le complicăm pentru a da bine sau pentru a fi vagi şi nespecifici, astfel încât ceilalţi să nu înţeleagă. Nimic nu „ajută” mai mult la stilul stufos, vag şi nespecific decât un limbaj neautentic.

Limbajul de lemn

Ceea ce mă aduce la a doua dependenţă supărătoare: cea legată de un anumit limbaj, aşa-zis „de lemn”. Acesta se referă atât la cuvinte sau expresii specifice, cât şi la un amestec nefericit de română cu engleză sau franceză care are drept rezultat final stâlcirea celor trei limbi. Vă voi da câteva exemple. Iată cum decurge o conversaţie obişnuită într-o şedinţă săptămânală, între doi colegi din departamente diferite, să spunem, vânzări şi marketing (dar poate fi orice departament). Nu contează subiectul sau contextul, veţi înţelege repede la ce mă refer: „Cred că strategia noastră a fost perfect linkuită cu ce aţi promovat voi la client, dar consider că nu aţi asesat riscurile foarte bine”, „Asta este percepţia ta!”, şi continuă tot aşa. Nu sunt împotriva limbii engleze, dimpotrivă, cred că este inevitabilă în ziua de azi şi în mediul de afaceri. Însă sunt total împotriva folosirii incorecte şi a distrugerii sensurilor din ambele limbi. De asemenea, cred că ne-am obişnuit cu un limbaj poate prea pretenţios, lipsit de substanţă şi plin de clişee. Mi se pare că acesta a devenit o limbă în sine, folosită de către cei care populează lumea de afaceri. Ştiu că nu este un fenomen specific doar României, am văzut asta şi în alte părţi. Bănuiesc că are legătură cu faptul că organizaţiile sunt globale, cu faptul că, din ce în ce mai des, aud de raportări la sediul principal al companiei-mamă, de întâlniri globale care au ca scop alinierea strategiei, a obiectivelor şi, de ce nu, a limbajului, astfel încât organizaţia să navigheze mai lin şi mai eficient. Dar aşa apar şi efectele secundare…

Comunicarea virtuală

Chiar şi comunicarea poate fi văzută ca o dependenţă. Mă refer aici la comunicarea virtuală prin media social – Facebook,
Linkedin, Twitter –, dar şi la comunicarea prin e-mail, mesaje, whatsapp sau intranetul organizaţiilor. Cred că ne-am obişnuit să comunicăm prin scris şi ne-am dezobişnuit să vorbim şi să ne privim, când o facem. Suntem cu toţii conştienţi de avantajele comunicării virtuale, dar cred că ne îndepărtăm de la stilul iniţial de a face afaceri: socializarea, comunicarea faţă în faţă.

Şedinţele interne

Şi dacă tot vorbim despre comunicare, vă propun să trecem la cea de-a patra dependenţă pe care am observat-o, aceea de a petrece foarte mult timp în şedinţe interne. Ele ar trebui să aibă ca scop împărtăşirea unor experienţe, verificarea statusului actual şi chiar construirea unor strategii despre cum să îmbunătăţim performanţa. Nimeni nu neagă utilitatea şedinţelor, atunci când nu sunt în exces şi îşi dovedesc eficienţa în cifre, consolidare de relaţii inter- şi intradepartamentale. Dar ştiu organizaţii unde oamenii îşi petrec mai mult de 50% din timp în aceste interminabile şedinţe, oameni care merg la astfel de întâlniri interne fără să aibă ceva de spus şi fac act de prezenţă doar pentru colaborări punctuale cu acel departament. A participa la o şedinţă a devenit, într-un fel, parte din munca noastră de birou, însă performanţa obţinută acolo nu se verifică niciodată, deşi timpul investit este considerabil. Bineînţeles că sunt multe aspecte de luat în calcul, de la cultura organizaţiei la responsabilitatea personală sau asertivitate, dar, chiar şi aşa, sunt convinsă că „şedinţele”sunt în topul dependenţelor profesionale.

Titulaturile sofisticate

Nu în ultimul rând, aş vrea să vă aduc în atenţie o ultimă dependenţă (din cele cinci anunţate la început): moda titulaturilor sofisticate, care nu spun nimic sau care maschează posturi mult mai puţin pretenţioase. Din ce în ce mai frecvent, oameni cărora li se pare neatrăgător să se numească într-un fel obişnuit încearcă să găsească noi nume, care să incite curiozitatea şi să îi facă să pară mai interesanţi.

Toate cele de mai sus sunt simptome ale unei lumi care vrea să iasă din tipare, ale unor oameni care vor să fie speciali, unici, cu orice preţ, fără să considere mediul, cadrul sau chiar scopul în sine. Cred că am ajuns să copiem anumite tipologii, mecanisme care ne par semnificative, pline de substanţă şi formă, deşi în sine ele reprezintă doar formă.
Cu toţii avem dependenţe, le ştim şi le tolerăm, deşi nu recunoaştem asta. A avea una sau mai multe dependenţe reprezintă, de fapt, un mod de a aparţine acestei lumi şi, de ce nu, un stil de a controla ceea ce facem la locul de muncă.

Dar cred că trebuie să revizuim acele comportamente care nu ne aduc valoare şi să le schimbăm sau măcar să le rafinăm, astfel încât să ajungem la aceleaşi rezultate, dacă nu la altele mai bune.
Deşi atenuarea sau modificarea va lua timp şi efort, nici una dintre dependențele prezentate de mine nu este greu de modelat. Eu mi-am propus să mă gândesc la motivul pentru care devenim dependenţi, precum şi la modalităţi de a contracara efectele lor nocive. Vă invit să faceţi la fel pentru a vă recâştiga libertatea de a fi pasionaţi de ceea ce faceţi la job, în fiecare zi.