După BREXIT, procedura de recunoaștere a diplomelor pentru studenții din străinătate rămâne aceeași, până în 2017

EY: Instabilitatea geopolitică nu afectează apetitul pentru investiții în Europa

Românii care au studiat sau care doresc să se înscrie la universități în Marea Britanie au început să-și pună întrebări legate de impactul pe care acest eveniment îl va avea asupra educației lor, din momentul anunțării BREXIT-ului. “Din datele oficiale, reiese că în prezent sunt peste 8.000 de studenți români în Marea Britanie și 2.000 pleacă în fiecare an. Din punctul de vedere al burselor și al procedurilor de acceptare la studii, universitățile britanie au anunțat că, până în 2017, lucrurile vor rămâne neschimbate, însă rămân incerte pe termen lung. Pe de altă parte, singura certitudine este faptul că cei care au studiat sau care vor studia în Marea Britanie își vor putea echivala la fel de ușor studiile atât în România, cât și în spațiul european. În țara noastră, procedura de echivalare se subscrie și Ordinului 5269/2015 care precizează că se echivalează automat nu doar studiile efectuate în țări din Uniunea Europeană, ci și din alte state, cu condiția ca aceste studii să fie la universități internaționale de prestigiu. Statul român recunoaște 53 de universități din Marea Britanie, ca fiind «de prestigiu»”, precizează Dinu Petre, partener Cunescu, Balaciu și Asociații.

(click aici pentru a consulta lista universităților de prestigiu din Marea Britanie)

Conform prevederilor Ordinului 5269/2015, nu doar că efectuarea studiilor în țări care fac parte din Uniunea Europeană implică o procedură mai facilă în vederea recunoașterii / echivalării studiilor, dar și că beneficiază de același tratament și cei care au efectuat studiile în tări care fac parte din Spațiul Economic European, din Confederația Elvețiană, cât și în state terțe, însă doar dacă au studiat la universitățile de prestigiu care sunt prevăzute prin lege.

Astfel, în cazul în care actele de studii au fost obținute în statele menționate mai sus, în vederea recunoașterii / echivalării acestora se va aplica procedura recunoașterii automate.

“Recunoașterea automată este o procedură simplificată, deoarece în acest caz dosarele nu mai sunt supuse analizei obişnuite, ci sunt verificate doar anumite condiții de bază: condiţiile de acces, statutul instituţiei de învăţământ superior emitente, nivelul diplomei și domeniul de studiu, profilul sau specializarea”, menționează Dinu Petre.