Sondaj: 3 din 10 angajați lucrează de acasă și cred că actuala criză va mai dura 2 luni

42% dintre romani au suferit tulburari psiho-emotionale in perioada pandemiei

Întrebați cât de mult cred că se va prelungi această perioadă de izolare obligatorie și, implicit, de muncă remote, cei mai mulți dintre angajații chestionați (29,3%) sunt de părere că între o lună și două luni, iar 20,8% au indicat între două și trei luni. De asemenea, 15,52% dintre ei consideră că starea actuală s-ar putea prelungi chiar mai mult de trei luni, în vreme ce 22,57% dintre cei chestionaţi au spus că nu pot estima cât timp va dura starea de urgență.

Citește și: Efectele coronavirusului. Peste 70% dintre companii nu au o strategie pentru astfel de situații

Aproape 70% dintre angajații români nu sunt deloc stresați sau doar puțin stresați că ar putea contracta coronavirusul în perioada imediat următoare, principalul motiv de stres fiind mai degrabă incertitudinea și faptul că nu știu cât va dura această perioadă de izolare la domiciliu impusă de autorități (49,21%).

Când vine vorba de starea emoțională a angajaților nevoiți să lucreze de acasă o perioadă mai lungă de timp, cei mai mulți dintre intervievați spun că izolarea le induce o stare de singurătate și de anxietate (20,1%), dar și de stres (19,05%) și chiar de depresie (7,41%).

După izbucnirea crizei coronavirusului, printre măsurile de prevenire aplicate cel mai des de angajații români se numără spălarea și dezinfectarea mâinilor, amintită de 56,61% dintre respondenţi, păstrarea unei distanțe minime de cel puțin un metru față de ceilalți colegi (42,86%), dezinfectarea permanentă a biroului/spațiului de lucru (42,5%), purtarea măştilor de protecţie (28,22%) și evitarea contactului direct cu ceilalți colegi/lucrul izolat (25,22%).

Citește și: Sfaturi și măsuri de prevenție pentru antreprenori în situații de criză

Televiziunea rămâne cea mai importantă sursă de informare pentru angajații români în această perioadă, fiind menţionat de peste 76% dintre respondenţii la sondajul BestJobs. Este urmat de canalele oficiale folosite de autorităţi (47,27%) şi publicațiile online (54,67%). Radio-ul ocupă locul patru (14,46%) între sursele de informare, urmat de opiniile medicilor (13,76%) şi ale familiei (7,94%) și prietenilor (6,17%). Cele mai mici procente se înregistrează în cazul bisericii (0,35%), mai relevă datele BestJobs.

Sondajul a fost efectuat în perioada 16-30 martie 2020, pe un eșantion de 1.022 de internauți din România.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •