STUDIU- Ce le lipseşte angajaţilor care lucrează de acasă

STUDIU- Ce le lipseste angajatilor care lucreaza de acasa

Cei mai mulţi dintre cei care lucrează de acasă spun că le lipseşte socializarea şi discuţiile cu colegii şi delimitarea clară între activitatea de birou și timpul liber potrivit unui studiu. Iată un top al lucrurilor care le lipsesc cel mai mult angajaţilor în munca de acasă.

Studiul despre experiența privind munca de acasă (telemunca) a fost realizat prin chestionarea a 1.200 de angajați din România, Europa Centrală și de Est (CEE) și Europa de Sud-Est (SEE).

Citește și: BestJobs: Ofertele pentru joburi de acasă au continuat să fie la mare căutare și în luna aprilie

Procentul mediu al celor care lucrează de acasă este de 3,9% din volumul total de angajați, adică aproximativ 9 mil. de persoane, potrivit datelor Eurostat privind țările din regiunile Europei Centrale și de Est & SEE care au participat la studiul CBRE Research.

Țara cu cea mai mare pondere de persoane familiarizate cu telemunca este Austria, cu 9,9% din totalul angajaților, la polul opus aflându-se țări precum Bulgaria și România, unde procentele sunt de 0,5% și 0,8%.

Comparativ cu rutina obișnuită de la birou, 64% din cei peste 1.200 de participanți din regiunile Europa Centrală și de Est și din SEE duc lipsa discuțiilor cu colegii de la birou și se simt izolați, iar 61% dintre aceștia nu reușesc să delimiteze viața profesională de cea personală, având ca rezultat dezechilibrul între viața profesională și cea personală.

Aproximativ 55% dintre cei chestionați își doresc să vadă și alte persoane în timp ce lucrează, 51% simt lipsa întâlnirilor fizice, iar 43% consideră că lansările de produse și servicii alături de colegi reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte care le lipsesc din viața la birou.

În România, telemunca nu va fi o opțiune pentru 33% dintre respondenți deși 38% dintre aceștia își doresc să lucreze de acasă cel puțin o dată pe săptămână, arată studiul CBRE Research. Potrivit datelor oficiale, țara noastră deține cel mai scăzut procentaj privind telemunca, sub 1%. Faptul că doar aproximativ 7% dintre cei chestionați nu sunt de acord să lucreze de acasă mai mult ar putea spori gradul de atractivitate și de eficiență a spațiilor de birouri pentru angajați.

Citește și: Efectele coronavirusului. Peste 70% dintre companii nu au o strategie pentru astfel de situații

Modul de lucru se va schimba cu siguranță, spațiile de birouri vor fi regândite, companiile vor introduce noi proceduri și, chiar dacă procentul de angajați care lucrează de acasă va crește, faptul că suntem ființe sociale ne face să avem nevoie de interacțiune fizică, precum și de un echilibru între viața profesională și cea personală, după cum arată studiul CEE & SEE Working from home, lansat de CBRE.

Sursa foto: Unsplash

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •