Ce tehnologii va prezenta LG Electronics la CES 2016

Se apropie CES (Consumer Electronics Show) 2016. Primele informații oficiale în legătură cu planurile LG pentru marele eveniment vin din sfera Internet of Things (IoT), webOS și Smart TV, tehnologii care urmăresc un management eficient al resurselor pentru consumatori.

În cadrul CES 2016, LG  Electronics va lansa în premieră o gamă de produse high-end sub umbrela LG Signature. Specialiștii companiei au gândit împreună cu o echipă de experți un design special dezvoltat pentru televizoare, aparate frigorifice, mașini de spălat și echipamente de climatizare. Cele mai noi produse sub marca LG Signature vor fi disponibile spre vânzare și în Europa, alături de America de Nord și Asia.

Tehnologia ne domină viața de ceva vreme, iar Internet of Things (IoT) urmează să ne acapareze pe toți prin numărul mare de produse electronice ce vor fi echipate cu mecanisme de transmitere wireless a informațiilor. La ediția din 2016 a CES, LG urmează să prezinte cele mai noi specificații și funcționalități ale categoriei Smart TV, prin webOS 3.0 și platforma Smart TV dedicată.

LG Electronics urmează să prezinte la CES 2016 o platformă webOS 3.0, îmbunătățită, cu mai multe funcționalități și conținut.  Pe lângă caracteristicile deja cunoscute precum Magic Zoom și Magic Mobile Connection, webOS 3.0 vine și cu o variantă actualizată a funcției Magic Remote pentru o interacțiune simplificată.

CES 2016 este unul dintre cele mai mari târguri de tehnologie din lume.  În 2016, târgul va avea loc în perioada 6-9 ianuarie 2016, în Las Vegas-Nevada. Timp de câteva zile, cei mai mari producători din domeniu vor călca pragul evenimentului. La ediția din 2015  au fost prezenți peste 3000 de expozanți și circa 160.000 de vizitatori.

Foto: cesweb.org