Cum va arăta lumea în 2025?

Cum va arăta lumea în 2025?

În 2025, potrivit legii lui Moore, vom fi martori ai unei accelerări puternice a proceselor de schimbare pentru că ne îndreptăm spre o lume a abundenței. Începând cu inteligenta artificiala, revolutia sistemului economic și hiper-conectivitatea, Singularity Hub enumerăă opt lucruri care vor fi reale, la ordinea zilei, în mai puțin de 10 ani.

1. Un creier în valoare de 1.000 de dolari

În 2025, cu o mie de dolari, vei putea achiziționa un calculator capabil să opereze 10 la puterea a 16-a cicluri pe secundă, echivalentul capacității de procesare a creierului uman.

2. Economia senzorială

IoE – Internet of Evrything face referire la rețeaua de conexiuni dintre dispozitive, oameni, procese și date. Până în 2025, IoE va depăși 100 miliarde de dispozitive conectate, fiecare dintre acestea având peste 12 senzori care colectează date, ceea ce va conduce la o revoluție a sistemului economic. Un raport recent al Cisco estimează că acest sector va genera o valoare de peste 19 mii de miliarde de dolari.

3. Cunoaștere perfectă

Ne îndreptăm spre o lume a cunoașterii perfecte. Dacă luăm în calcul previziunea anterioară, cu mii de miliarde de senzori care colectează date de peste tot (mașini autonome, sisteme satelit, drone, dispozitive purtabile, camere) vom putea ști totul, la orice moment, oriunde ne-am afla și vom putea interoga orice set de date dorim.

4. Opt miliarde de oameni hiper-conectați

Facebook (Internet.org), SpaceX, Google (Project Loon), Qualcomm și Virgin (OneWeb) plănuiescă să conecteze fiecare om de pe pământ la o rețea cu viteză care depășește 1MB pe secundă. Vom crește de la trei la opt miliarde de oameni interconectați, adăugând astfel cinci miliarde de noi consumatori în economia globală. Iar aceștia nu accesează mediul online așa cum am făcut-o cu 20 de ani în urmă, ci la o viteză de 1 MB pe secundă. Și având acces la toată informația prezentă pe Google, Amazon, cloud, inteligență artificială, crowdfunding etc.

5. Sistemul de sănătate

Sistemele sanitare existente acum vor fi de domeniul trecutului. Mii de start-up-uri, alături de giganți informatici (Google, Apple, Microsoft, SAP, IBM etc.), vor intra în industria sanitară cu noi modele de business care vor resuscita sistemul. Dispozitivele portabile care înregistrează informații despre corpul nostru și inteligența artificială ne vor transforma în managerii propriei stări de sănătate. Mai mult, se va avansa enorm în depistarea și vindecarea bolilor de inimă, cancerului și a afecțiunilor psihice, iar cei bolnavi nu vor mai aștepta ani în șir pentru un donator.

6. Realitatea augmentată și cea virtuală

Miliardele de dolari investite de Facebook (Oculus), Google (Magic Leap), Microsoft (Hololens), Sony, Qualcomm, HTC și alții vor duce la o nouă generație de display-uri și de interfețe. Ecranul așa cum îl știm acum va dispărea și va fi înlocuit cu ochelari care nu vor arăta sci-fi precum Google Glass, ci vor părea un acceosriu banal. Acest lucru va avea un efect disruptiv în ceea ce privește retailul, imobiliarele, educația, călătoriile și divertismentul.

7. Nașterea lui Jarvis

Cercetătorii în inteligență artificială vor avea mult de lucru în următorul deceniu. Dacă aveți impresia că Siri este util acum, veți fi încântați de Jarvis, un asistent la fel de eficient precum cel al lui Iron Man. Companii precum IBM Watson, DeepMind și Vicarious continuă să dezvolte sisteme AI din ce în ce mai complexe, capabile să asculte și să înțeleagă conversații, să scaneze emailuri și date biometrice.

8. Blockchain

Ați auzit probabil de bitcoin deja. Blockchain este un protocol care permite transferul transferurile digitale (date, bani, contracte, acțiuni etc) sigure și directe. Investitori precum Marc Andreesen au alocat deja zeci de milioane de dolari în dezvoltare și consideră că acesta este următorul pas major de la apariția internetului până în prezent.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •