Tentaţii şi provocări în mentoring

Tentaţii şi provocări în mentoring

de Călin Mureşan, Senior Consultant, Interact

Zicala „În spatele fiecărui om de succes se află un mentor de succes” este foarte aproape de adevăr. Mentoratul îşi demonstrează valoarea de secole. Deci, ce ar mai fi de spus despre el?

Ţi-au plăcut filmele sau cărţile SF/fantasy? Atunci este posibil ca personaje gen Obi-Wan Kenobi, profesorul Dumbledore sau mentaţii din Dune să-ţi fi stârnit interesul prin agerimea minţii, profundul simţ al momentului oportun sau sfaturile percutante. Sau nu mai guşti „poveştile de adormit copiii” şi te interesează mai mult exemplele cu oameni reali? Atunci, Socrate, Konrad Adenauer (pentru Helmuth Kohl) sau Ayrton Senna (pentru Rubens Barrichello) pot fi exemple care inspiră atât prin calitatea umană, cât şi prin moştenirea lăsată.

Coach, înger sau omul care dă o mână de ajutor?

Indiferent dacă îl plasăm în context formal sau colocvial, mentoratul înseamnă ajutor premeditat. Mentorii, printr-o varietate de acţiuni, încearcă să-şi instruiască discipolii pentru a obţine rezultate sau pentru a dobândi competenţe. Gama de acţiuni este largă şi poate cuprinde: crearea unui context propice, motivarea şi încurajarea discipolului la acţiune sau reflecţie, ascultarea/chestionarea/direcţionarea/feedback-ul, împărtăşirea experienţelor personale etc. Desigur, pentru a defini mentoratul, nu este suficient efortul unidirecţional al mentorului. Partea de interes, ascultare, procesare/alterare a informaţiei şi de implementare a discipolului este cel puţin la fel de importantă. În afară de cele două perspective, a mentorului şi a discipolului, mai trebuie adăugate dimensiunea rezultatelor, asumarea meritelor, gradul de recunoştinţă şi, de ce nu, amintirea relaţionării. Se cheamă mentorat ajutorul sau inspiraţia primite de la alţii? Sunt mulţi oameni care îi numesc mentori pe cei care i-au susţinut în acest fel, chiar dacă a fost pentru o perioadă relativ scurtă. Alte persoane le-ar putea spune „coach-i”, „îngeri” sau „omul care mi-a dat o mână de ajutor”.

În alte situaţii, chiar şi în condiţiile unei asistenţe prelungite, procesul nu este recunoscut drept mentorat (cazul părinţilor, de exemplu). În cercurile interesate de dezvoltare personală, se dezbat (cam mult, după gustul meu) diferenţele dintre coaching şi mentoring. O diferenţă sesizabilă este durata intervenţiei, însă lipsa unor praguri/norme face ca încadrarea într-o categorie sau alta să rămână la nivelul subiectivităţii fiecăruia.

Două poveşti cu mentori şi discipoli

Mahatma Gandhi

Sunt puţini oameni care să fi inspirat lumea secolului XX precum Mahatma Gandhi. Omul care a dat startul disoluţiei paşnice a Imperiului Britanic i-a inspirat pe Martin Luther King Jr., Nelson Mandela şi pe mulţi alţii. Gandhi, la rândul său, a fost inspirat de Dadabhai Naoroji, unul dintre liderii iniţiatori ai Mişcării Indiene de Independenţă, din 1857.

Aflând despre intenţiile lui Naoroji, Gandhi a fost motivat să i se alăture. Astfel, în 1888, Gandhi îi scria lui Naoroji: „… V-aş rămâne profund recunoscător dacă m-aţi îndruma şi mi-aţi oferi sugestiile dumneavoastră. Le voi primi ca şi când ar veni de la tatăl meu”. Naoroji l-a luat pe Gandhi sub aripa sa protectoare şi i-a insuflat principiile şi importanţa protestului paşnic. Datorită învăţăturilor maestrului său, Gandhi a reuşit să organizeze o impresionantă demonstraţie a rezistenţei non-violente în 1947, care a culminat cu proclamarea independenţei.

Povestind despre relaţia cu mentorul său, Gandhi spunea: „Povestea vieţii sale este atât de nobilă şi, în acelaşi timp, atât de simplă, încât nu are nevoie de o introducere. Fie ca aceasta să fie o inspiraţie pentru voi, aşa cum viaţa lui Dadabhai a fost pentru mine. Dadabhai a fost un adevărat Dada (Dada-ji înseamnă frate mai mare/bunic) pentru mine”.

Tom Hanks

Este genul de actor care nu are nevoie de o introducere, este o legendă vie sau un clasic în viaţă, în limbajul mass-media. Deşi majoritatea îl cunoaşte din filme, el şi-a început cariera actoricească la teatrul colegiului Skyline Hilss din Oakland, California. Mentorul său a fost profesorul Rawley Farnsworth.

Dornic să înveţe actoria, Hanks nu a ratat nici una dintre orele lui Farnsworth. Profesorul, la rândul lui, i-a observat imediat talentul pentru comedie, însă i-a încurajat versatilitatea şi talentul şi în direcţia rolurilor dramatice. „Tom a fost sclipitor inclusiv în această direcţie. Am fost sigur că va ajunge departe.”

Într-adevăr, în 1993, Hanks câştiga Oscarul cu „Philadelphia” pentru interpretarea excepţională a lui Andrew Beckett, un avocat infectat cu HIV ce lupta împotriva bigotismului şi a homofobiei.

Legat de mentorii care ne inspiră, iată un extras din speech-ul ţinut de Hanks la decernarea premiului: „Vă voi spune ceea ce ştiu… Nu m-aş afla aici dacă n-ar fi fost doi oameni extrem de importanţi în viaţa mea: dl Rawley Farnsworth, care a fost profesorul meu de actorie în timpul liceului şi care mi-a spus «Joacă-ţi bine rolul, acolo e gloria ta!», şi unul dintre colegii mei de clasă, dl John Gilkerson. Am menţionat aceste două nume deoarece ei sunt unii dintre cei mai deosebiţi oameni. Am avut norocul să lucrez şi să fiu inspirat de ei încă de la o vârstă fragedă. Mi-aş dori, pentru copiii mei, profesori şi prieteni asemenea lor”. Iată un exemplu elocvent de valoare şi inspiraţie pe care mentorii îl pot oferi. (sursa: Degree Scout)

Sindromul discipolului

Indiferent dacă eşti mentorul sau discipolul cuiva ori te tentează una dintre aceste perspective, e important să conştientizezi următorul fenomen denumit „sindromul discipolului”.

Este vorba despre situaţia în care între discipol (învăţăcel/mentee) şi mentor (coach/guru) se stabileşte o relaţie de acută dependenţă. Discipolul începe să-şi imite mentorul, îi rezolvă din sarcini sau chiar are grijă de „obligaţiile” acestuia din urmă, face gesturi de loialitate, încercând să-şi impresioneze maestrul, să-i câştige aprecierea şi dreptul de a-i sta mereu în preajmă. La rândul său, mentorul, măgulit de atenţie şi de puterea dobândită, câştigând o certitudine sporită asupra cunoştinţelor şi calităţii îndrumării sale, este tentat să încurajeze acest tip de coabitare ombilicală. Nevoia de a fi aparţine unui spaţiu superior merge mână în mână cu nevoia de încredere prin opinii validate/sfaturi urmate.

Cât de nociv sau fast este acest tip de relaţie? Greu de spus. Unele persoane vor spune că o astfel de relaţie anulează dezvoltarea propriului eu în discipol. Alte opinii afirmă că fiecare trebuie să-şi aleagă scenariul de viaţă în care se regăseşte cel mai bine. În fine, unele păreri spun că acuta dependenţă ţine de cursul natural al vieţii (vezi dinamica părinte-copil în faza de sugar vs. adolescent scăpat din frâu). Pentru fanii autenticităţii personale, finalul fericit al eliberării este o veste bună.

Mentoratul generaţiei Y

Cei născuţi între sfârşitul anilor ’70 şi sfârşitul anilor ’90, generaţia Y sau Millennials, sunt deseori altoiţi verbal (aici, în sens foarte critic şi aşa-zis corectiv) ca fiind:

  • Iresponsabili: cer lucruri fără să ofere ceva sau mare lucru în schimb;
  • Inconştienţi: nu ştiu ce înseamnă efort susţinut sau coate tocite;
  • Superficiali şi bolnavi de lipsă de răbdare şi atenţie.

Evident că etichetările de acest gen sunt şi parţiale, şi răuvoitoare. Şi totuşi… ei sunt viitorii clienţi plătitori pentru serviciile de mentorat sau coaching făcute de oamenii din generaţiile X, Baby Boomers sau „decreţeii” noştri. Mentoratul anilor următori va trebui să ia în calcul faptul că:

  • deşi experienţa şi înţelepciunea mentorului rămân valoroase, tânăra generaţie nu se va lăsa exclusiv pe mâna unui singur mentor, ci îşi va căuta inspiraţia în mai multe surse;
  • respectul oferit mentorului va veni exclusiv din calitatea îndrumării; senioritatea în sine pierde teren;
  • modelele de viaţă ale mentorilor vor fi urmate într-o mai mică măsură de către discipoli (oare putem spune adio sindromului cu acelaşi nume?);
  • conversaţiile profunde, socratice, vor scădea în beneficiul interacţiunilor scurte şi eficiente. Reflecţia va servi doar pentru regruparea forţelor şi pentru obţinerea unui respiro în atingerea rezultatelor;
  • disponibilitatea la schimbare a unei generaţii care şi-a văzut părinţii pierzându-şi locurile de muncă şi devenind inadaptaţi profesional s-ar putea să scadă;
  • noi modele de îndrumare vor creşte în popularitate. De exemplu:

–  „peer-mentoring”, situaţie în care indivizi cu interese comune se pot sfătui unii pe alţii. Aceeaşi persoană poate fi mentor pentru unii şi discipol pentru alţii;

– „reverse-mentoring”, situaţie în care seniorii sunt îndrumaţi de profesionişti tineri pentru a rămâne competitivi sau pentru a face faţă schimbărilor (abordare propusă de Jack Welch în GE);

– „speed mentoring” este asemănător speed-dating-ului sau ­speed-networking-ului: discipoli doritori se întâlnesc cu potenţiali mentori în interacţiuni scurte, cu schimb de cărţi de vizită şi maximum 1-2 minute de discuţie/sfaturi.

Ce fac în continuare?

În calitate de potenţial discipol, poţi creşte, în mod conştient, cantitatea şi calitatea mentoratului în viaţa ta. Primul pas este recunoaşterea contribuţiei celorlalţi la dezvoltarea ta. Prin verbalizarea recunoştinţei, vei ieşi din ipostaza celui care-le-ştie-pe-toate şi vei re-intra în postura de învăţăcel curios. În mod sigur, te va ajuta să înveţi mai mult din experienţele la care eşti părtaş. Vei păstra controlul total asupra deciziilor de a accepta un ajutor/sfat, de a-l refuza sau de a-i ajuta pe cei care te inspiră să îşi adapteze abordarea la personalitatea ta.

Ca potenţial mentor, poţi ajuta mai mulţi oameni. Chiar dacă pe cartea ta de vizită nu scrie „Fabulous Mentor” sau „Sensational Coach”, poţi ajuta mai multă lume decât în prezent. Dacă acompanierea pe care le-o oferi îşi va arăta rezultatele, vei şti că faci o treabă din ce în ce mai bună. Deloc de neglijat este şi ceea ce te învaţă despre tine cei pe care îi ajuţi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •