Dacă nu știi să răspunzi la întrebarea ”ai un șef ok la birou?” ai ajuns în locul potrivit. Spunem, uneori, că avem un șef bun sau că avem un manager dedicat sau că avem un lider cam rigid sau sever. Dar care sunt propriu-zis criteriile după care ar trebui să evaluăm dacă superiorul nostru direct are într-adevăr calitățile unui lider? A decide dacă cineva este bun sau rău ca manager este foarte subiectiv, pentru că toți avem așteptări diferite de la cei din jur. Există, însă, un set de norme nescrise care sunt general valabile când vine vorba despre evaluarea unui lider. Așadar, iată mai jos cinci semne clare că nu ai nimerit în cel mai fericit departament, din perspectiva managementului.
Micromanagement
Nimic nu este mai dăunător unui business și angajaților acestuia precum micromanagementul. Născut atât din nevoia de ajuta pe toată lumea, dar și din obsesia controlului și a ideii că nimeni nu face o treabă mai bună ca el, micromanagerul destramă orice echipă și, din nefericire, acest comportament nu se poate schimba individual. Dacă te confrunți cu un micromanager, ai putea încerca să sugerezi implementarea unor ședințe de coaching la nivelul întregii echipe de exemplu, pentru a te asigura că și acesta trece printr-o sesiune de consiliere și poate așa va realiza că are o problemă care necesită rezolvare.
Fă ce spune popa, nu ce face popa
Un lider bun conduce prin puterea exemplului, nu prin puterea lui ”pentru că așa spun eu”. Dacă managerul tău este mereu în întârziere, dar îți cere să vii la program, dacă nu urmează codul vestimentar, dar tu ai o uniformă impusă, dacă nu știe mai niciodată care sunt stadiile în care se află proiectele și mereu trebuie să verifice cu ceilalți informațiile, atunci ai de a face cu un manager slab. Din nefericire, comportamentele de acest tip sunt viciate în profunzime și nu ai șanse să îl schimbi.
Nu sunt calificati
Un bun programator nu este neapărat un bun manager IT, cum un bun manager de proiecte IT nu este neapărat un bun programator. Ceea ce nu este o tragedie, pentru că fiecare are rolul lui în echipă, dar un manager IT trebuie să aibă habar de toate procesele din interiorul proiectului său și să înțeleagă foarte bine cu ce anume se ocupă fiecare persoană din subordinea sa. Dacă un manager nu poate vedea imaginea de ansamblu, implicit, nu va putea estima etapele derulării proiectului, necesarul de oameni, resurse etc. Soluția este ca în timpul ședințelor, atunci când poți lua cuvântul, să încerci să explici desfășurarea acțiunilor din proiect pentru a putea să îi dai măcar o imagine superficială asupra proceselor și asupra complexității sau simplității lor.
Sunt dependenți de ședințe
Și pentru că vorbeam de ședințe, numărul acestora este un indicator destul de important pentru a putea vedea dacă ai sau nu un manager bun. Cu cât pierzi vremea în mai multe cu atât ai nevoie să cauți metode de a trece sub un alt manager sau de a-l schimba pe acesta cumva. O persoană care nu poate înțelege importanța managementului timpului său și al echipei sale nu va fi niciodată un bun coordonator.
Nu tratează pe toată lumea la fel
Este normal să rezonăm mai ușor sau mai greu cu anumiți oameni pentru că suntem cu toții foarte diferiți. Acesta nu este un lucru rău cât timp el nu este vizibil în cadrul echipei. Dacă managerul lasă să se vadă că favorizează un anumit angajat sau că din contră, îi pune bețe în roate altuia, anagajații nu mai au cum să îi acorde acestuia încrederea care i s-ar cuveni unui lider.











