Eficiență pentru persoanele nocturne – tips&tricks

Eficienta pentru persoanele nocturne

Conferințe la început de zi, întâlniri la micul dejun, cafea la primele ore ale dimineții sunt câteva exemple ale celor care se trezesc devreme fără mari probleme. Există, însă, și tipul de persoane care capătă energie odată ce vine după-amiaza și mult înspre noapte.

Robert Matchock, profesor de psihologie care studiază ritmurile circadiene, susține că sunt diferențe între persoanele matinale și cele nocturne. Acestea apar la nivel hormonal, melatonina fiind cea care dictează nivelul de energie în funcție de perioada zilei și ritmul nictemeral.

Majoritatea dintre noi ne aflăm undeva la mijloc între cele două categorii de “simptome”, însă avem momente clar definite în care funcționăm mai bine sau mai încet.

Din păcate, nu se poate stabili ziua de lucru în funcție de cum ne putem trezi, decât cu mici excepții. Dar, cu câteva schimbări de rutină, persoanele nocturne își pot îmbunătăți performanțele.

1. Crearea unei liste de activități pentru următoarea zi

Pentru a nu pierde timp prețios dimineața când încă nu ești vioi, creează lista de task-uri în după-amiaza de dinainte, când ești energic și focusat.

Prioritizează ceea ce este necesar și menționează detaliile care crezi că îți vor folosi.

2. Rutina de dimineață devine de seară

Câteva dintre acțiunile făcute dimineața pot fi făcute în seara de dinainte. De exemplu, dușul, alegerea hainelor, organizarea genții și gătitul pot fi făcute seara. Bineînțeles, este o opțiune care pentru unii dintre noi nu este potrivită, însă merită încercată. Poate aduce chiar și o oră de somn în plus.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •