Articol de: Irina-Gabriela Buda, redactor
Foarte asemănătoare prin intensitate şi variaţie, formele mâniei, la fel ca şi cele ale afectivităţii, ne pot transforma, adesea, în propriile noastre marionete emoţionale. Dar, dincolo de sentimentul că cei din jur sunt resposabili pentru felul în care ne simţim, stă şi în puterea noastră să câştigăm lupta cu stările pihologice negative.
Managementul furiei se referă la un sistem de tehnici graţie cărora o persoană care manifestă în mod excesiv şi/sau incontrolabil atitudini agresive poate învăţa să le stăpânească sau să le reducă. Termenul românesc este mai restrictiv, trimiţând, mai degrabă, spre o reacţie destul de specifică, decât englezescul „anger” („supărare”), care face referire la mai multe trăiri emoţionale negative (frustrare, pasivitate agresivă, reprimare ironică, tristeţe etc.).
Furia este considerată de cei mai mulţi specialişti ca fiind o emoţie secundară, astfel că în „Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale” (DSM IV) nu sunt incluse tulburările de furie („anger disorders”). Cu toate acestea, consecinţele sale ne sunt tuturor familiare. Ea se poat regăsi în sfera personală, cea socială, dar şi în mediul profesional. În acest din urmă caz, efectele sale se răsfrâng asupra unui număr mare de persoane, ca şi asupra calităţii muncii. Tocmai de aceea organizaţiile investesc în diferite modalităţi de rezolvare a acestei probleme.
Cum ne raportăm la furie ?
Aceasta este, mai degrabă, o manifestare extremă la care ne raportăm atunci când vorbim despre managementul stărilor emoţionale agresive. Ea poate fi, însă, tradusă la nivel de comportament, în diferite feluri, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale:
- Exprimarea plenară a stării;
Se spune că acest lucru este benefic pentru că ne ajută să ne eliberăm. Este un act de curaj, o explozie de energie; ne defulăm, ne manifestăm făţiş sentimentele negative resimţite. Pe de o parte, acest gest de curaj social ne poate face să ne simţim curăţaţi emoţional, relaxaţi, pentru că „am spus lucrurilor pe nume”. Pe de alta, însă, consecinţele relaţionării cu cei în faţa cărora ne exprimăm pot fi dramatice. Escaladarea conflictului sau crearea unuia nou sunt numai unele dintre consecinţe.
- Reprimarea stării;
O astfel de abordare are avantajele ei pe termen scurt la nivel pragmatic, extern, social. Dacă alegem, conştient sau nu, să ne trăim propriile stări de furie nemanifest, acest fapt poate menţine pe o linie de plutire relaţiile cu cei din jur, inclusiv cu aceia care socotim că au o legătură cu declanşarea lor. Dar nu pentru mult timp: discreţia noastră acumulează tensiuni psihologice importante. Ea duce la resentiment, poate determina chair reacţii somatice (stări de rău) sau emoţii negative de altă natură (anxietate). Mai devreme sau mai târziu acestea îşi vor pune amprenta asupra celor din jur. Într-adevăr, furia mascată ne afectează la nivel psihologic şi îi impactează, apoi, sub diferite forme, pe cei cu care intrăm în contact (reacţii de frustrare, cinism, ironie, atitudini pasiv-agresive, reacţii patetice).
- Calmarea stării;
Aceasta este, desigur, cea mai de dorit modalitate de confruntare a problemei furiei. Ea se poate realiza în mai multe feluri, aşa cum vom vedea în rândurile ce urmează.
Ce ne facem cu furia la birou?
Tehnicile de managementul furiei nu îşi propun să ne scape de sentimentele negative. Ele ne pot ajuta, însă, să ajungem să stăpânim diverse metode, tehnici, de funcţionare în contextul manifestării acestora.
Furia este o emoţie puternică. Tocmai de aceea este, desigur, dificil, să ne impunem o schimbare de direcţie comportamentală atunci când o simţim crescând. Senzaţia este că avem de-a face cu un tip de stare care ne ia pe sus, lăsându-ne puţin spaţiu de manevră în câmpul voinţei. Cu toate acestea, lucrurile nu stau, de fapt, chiar aşa. Stăpânirea manifestărilor de furie este posibilă cu exerciţiu şi autodisciplină, autoimpusă la început. Apoi, prin practică şi răbdare, ea poate deveni un comportament învăţat. Iată câteva sugestii în acest sens. Acestea se pot dovedi foarte utile în contextul carierei, mai ales:
- Reorientarea focusului;
Suntem la birou şi am avut de curând un conflict cu un coleg, poate chiar managerul nostru. Sau, dimpotrivă, cunoscând antecedentele, nu ne putem opri să nu ne gândim că va izbucni unul curând, la următoarea şedinţă, la primul contact de lucru mai delicat pe ziua respectivă. În ambele situaţii, cel mai bine este să încercăm să ne reorientăm atenţia spre un obiect, o acţiune ce presupune un grad ridicat de neimplicare emoţională, dar şi de atenţie. Citirea mailurilor pe ziua respectivă, revizitarea unui vechi proiect de succes sau documentarea pentru unul nou, punerea dosarelor în ordine în spaţiul de lucru sau alte activităţi de genul acestora pot fi modalităţi de redirecţionare a atenţiei şi de activare a părţii noastre raţionale, analitice, organizatorice, în detrimentul celei emoţionale.
- Exprimarea stării în context protejat;
Acest lucru presupune nu numai grija faţă de noi înşine, ci şi raportat la cel faţă de care resimţim starea de furie. Una dintre metodele de scoatere la lumină a acestei emoţii este confruntarea ei pe foaia de hârtie. Faţă în faţă cu coala albă, înarmaţi doar cu un instrument de scris, în linişte, ne putem defula trăirile exprimând explicit cum ne simţim şi ce ne afectează mai concret. Pasul următor poate fi chiar găsirea unor explicaţii legate de apariţia acestor stări. Având „agresorul” doar în faţa ochilor minţii, având puterea de a spune tot ce ne dorim fără a fi întrerupţi sau incitaţi prin replicile primite ne putem, pe de o parte, calma (prin absenţa stimulului şi libertatea de expresie) şi, pe de alta, eventual chiar lămuri cu privire la cauzele conflictului (legate într-o măsură mai mică sau mai mare de celălalt sau de noi înşine). Este, aşadar, o strategie de temperare, dar şi de autocunoaştere şi cunoaştere a celuilalt.
- Umorul;
Este un instrument cu aplicabilitate universală. Hazul de necaz, abordarea glumeaţă a unei situaţii la locul de muncă, ironia veselă, toate aceste stări contrabalansează emoţiile negative, detensionează contextul şi produc relaxare.
- Exerciţii scurte de calmare;
Când simţim că suntem gata-gata să fim luaţi de val (furia, ca şi teama, fiind două emoţii foarte greu de stăpânit) putem încerca, chiar şi la serviciu, nişte mici exerciţii de relaxare. Unul dintre ele presupune să inspirăm şi să expirăm profund, de zece ori, stând pe scaun, singuri, cu ochii închişi, concentraţi, pe cât posibil, la ceea ce facem. Un altul, mai simplu, implică – adoptând aceeaşi postură şi atitudine – numărarea până la o anumită cifră (de exemplu 100). Ea poate fi descrescătoare. Este important să fim, şi în acest caz, cât mai focusaţi pe actul respectiv. Ne putem propune şi reaminti periodic ca starea noastră negativă să se disipeze pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de finalul numărătorii.
- Controlul;
O altă modalitate eficientă de evitare a unor reacţii nedorite de furie vine din limitarea acţiunilor noastre în contexte emoţionale de acest fel. Conflictul se hrăneşte din sine şi cu cât ne expunem mai mult situaţiilor „favorabile”, cu atât ne sporim şansele de a ne ambala negativ la nivel psihologic. Acest lucru înseamnă că, în astfel de situaţii, este preferabil să amânăm, pe cât posibil, treburile pe care le avem de făcut. Un telefon dat la momentul nepotrivit, un mail trimis în legătură cu o chestiune delicată de serviciu, astfel de gesturi făcute sub impulsul iritării pot degenera în cascade de furie pentru noi şi cei din jur.
- Detaşarea obiectivă;
Acesta este, poate, cea mai dificilă, dar şi cea mai utilă modalitate de a face faţă unei situaţii conflictuale, de stres, de furie. Dar ea presupune un „antrenament” mai îndelungat şi mai riguros. Detaşarea înseamnă ridicarea de la nivelul emoţiilor personale la o stare de echilibru dincolo de acestea. O persoană care este capabilă de acest lucru nu se va mai lăsa afectată de situaţiile care pot da naştere unor stări psihologice negative. Sau, dacă ele sunt pe cale să apară, le poate depăşi. Obiectivarea seamănă întrucâtva cu atitudinea unui terapeut sau a unui coach. Dacă a scrie pe hârtie despre stările noastre presupune, mai degrabă, aplecarea către interioritatea noastră, un proces de obiectivare implică orientarea atât spre motivele care au dus la ceea ce simţim şi cum reacţionăm noi înşine, dar şi la resorturile acţionale şi atitudinale ale celui cu care suntem în conflict. O persoană obiectivă mental şi detaşată emoţional va putea, aşadar, analiza la rece, imparţial, ambele părţi ale problemei, înţelegând resorturile posibile ale conflictului.
Managementul furiei presupune un stil de viaţă
Este adevărat însă, că, indiferent de ce strategie de rezolvare alegem în organizaţie, ea va fi cu adevărat eficientă dacă este precedată, dublată, acompaniată de un stil de viaţă dus în spiritul echilibrului emoţional. Astfel, o bună raportare la stări psihologice nefaste va fi o consecinţă firească a unui stil de viaţă pozitiv şi a unei igiene interioare. Iată, în continuare, câteva sugestii a căror punere în practică ne ajută să ne gestionăm sentimentele negative, să aplicăm mai uşor metodele şi tehnicile de mai sus:
- Dialogul cu un coach sau chiar un terapeut;
Acest pas este, poate, cel mai important pentru că efectele sale benefice sunt relevante la nivel cauzal. Pornind de la principiul că reacţiile noastre negative emoţional îşi au originea, de fapt, în interiorul nostru – şi relaţionarea cu ceilalţi are doar rol de scânteie declanşatoare pe un teren psihologic deja favorizant – este cel mai de dorit să sondăm, asistaţi, motivele fundamentale care ne fac vulnerabili şi, astfel, predispuşi la reacţii agresive.
Se pare, de pildă, că înclinaţia şi vulnerabilitatea în faţa stărilor de agresivitate psihologică este probabil să fie regăsită la persoanele care provin dintr-un mediu familial conflictual. Relaţiile tensionate, ameninţările, lipsa manifestărilor afective, culpabilizarea, atât între părinţi, cât şi asupra copilului, toate acestea vor reverbera în psihicul adultului de mai târziu. Un alt motiv care poate genera ulterior emoţii negative este înzestrarea biologică. Suntem, cu toţii, determinaţi bio-chimic la nivel cerebral şi hormonal, având un anumit temperament. Unii dintre noi avem o predispoziţie către anxietate, deprimare sau agresivitate mai crescută decât alţii. În sfârşit, o a treia cauză posibilă poate fi educaţia. Expunerea la violenţă prin diferite mijloace (mediul social, media, internet, contactul cu diferite judecăţi de valoare sau atitudini violente) poate da naştere, în timp, unei predispoziţii pentru agresivitate şi unui prag scăzut de toleranţă.
Tocmai de aceea dialogul cu un coach ne poate ajuta să înţelegem cum putem depăşi activ astfel de simptome, iar cel cu un terapeut ne poate prilejui o confruntare benefică cu sursele adânci ale frustrărilor noastre agresive.
- Sportul;
Ca şi umorul, acesta este un panaceu împotriva stărilor psihice negative. Explicaţia este dintre cele mai practice. Mişcarea ne face să ne simţim bine pentru că determină creşterea nivelului endorfinelor în organism. Crearea şi menţinerea unui ritual sportiv duce, în timp, şi la menţinerea unei stări de bine psihice. Acest lucru aduce cu sine o toleranţă mai mare la factorii de stres şi apariţia mai frecventă a stărilor de bună dispoziţie. Se spune că 20-30 de minute de mişcare pe zi sunt recomandate. Este, aşadar, de dorit, să ne găsim un sport care să ni se potrivească şi să ne facă plăcere, care să nu devină o povară, ci o sursă de energie pozitivă, fizică şi, implicit, emoţională, şi să menţinem obiceiul de a-l practica.
- Relaxarea, autocunoaşterea, spiritualitatea;
Cultura modernă îmbrăţişează tot mai mult curentul New Age. Suntem, din fericie, tot mai deschişi astăzi la diferite manifestări originale, creative, provocatoare, care ne pot ajuta să ne autodescoperim şi să ne dezvoltăm cu mijloace proprii. Se pare, de asemenea, că efectul pozitiv al acestora se resimte şi când vorbim despre managementul stărilor de furie, ca o consecinţă a faptului că devenim tot mai echilibraţi la nivel emoţional. Tehnicile de yoga sunt, se pare, binevenite. La fel şi diferitele modalităţi de relaxare, de la cele psihoterapeutice, la cele mai neconvenţionale, cum ar fi diferitele tipuri de meditaţie.
- Hobby-urile;
Acestea sunt moduri de a ne petrece timpul liber, dar şi de a intra în dialog cu valorile şi talentele noastre. Practicarea lor ne prilejuieşte o întâlnire directă, superioară calitativ, cu ceea ce suntem. Totodată, ea ne oferă relaxare, satisfacţii şi bucuria că facem ceva numai al nostru, plăcut şi important pentru noi. Un hobby poate fi, cu alte cuvinte, momentul nostru de răsfăţ, dar şi de autodezvoltare, acel timp din zi care ne aparţine exclusiv. Tocmai aceste calităţi ale sale îl recomandă ca pe un bun furnizor de energie pozitivă în contexte agresive.
Furia este, cu alte cuvinte, un produs al unui context psihologic personal mai amplu, problematic. Deşi tendinţa firească, în momente conflictuale, este să ne gândim că „celălalt este de vină”, resorturile de a face faţă agresiunii psihologice şi de a nu o promova, la rândul nostru, se găsesc în miezul vieţii noastre interioare emoţionale. Tocmai de aceea o igienă afectivă, o viaţă cotidiană pozitivă şi eventual, o incursiune în straturile profunde ale istoriei trăirilor noastre sunt condiţii fundamentale pentru o bună manageriere a furiei. Şi, cu puţin noroc şi consecvenţă, este posibil să ajungem să eliminăm, pur şi simplu, această problemă din universul nostru interior.
(http://www.angermanagementtips.com/techniques.htm, http://en.wikipedia.org/wiki/Anger_management,
http://www.apa.org/topics/anger/control.aspx,
http://www.innerhealthstudio.com/support-files/anger_management_worksheets.pdf)
Semnele furiei
| Fizice | Mentale | Acţionale |
| – creşterea pulsului;
– înroşirea feţei; – mărirea ritmului respirator; – creşterea ritmului vorbirii; -ridicarea tonului vocii; – încleştarea maxilarelor; – strîngerea pumnilor; – accelerarea gesticii; – senzaţia de jenă stomacală |
– probleme de concentrare;
– gânduri obsesive; – stare de iritare; – gânduri cu conţinut negativ; – stare de alertă; – frustrare; – nerăbdare
|
– lipsă de politeţe;
– atitudine ameninţătoare; – violenţă verbală; – violenţă fizică; – lipsă de răbdare; – lipsă de toleranţă; – ameninţări;
|
