de Ciprian Bujor, Senior Consultant, Linkage
Platon, încercând să descrie omul, îl caracteriza ca o ființă „bipedă, fără pene și cu unghii late”. Alții au venit cu definiții din ce în ce mai complexe, deși descrierea antică nu a fost probabil niciodată egalată în privința profunzimii.
Poate părea supărător, dar, în ciuda realizărilor sale tehnologice, în privința celor fizice, omul nu a evoluat semnificativ de la apariția sa ca specie. Mai mult, dacă ne referim doar la nevoile și caracteristicile fiziologice, omul nu se deosebește în mod special de nici o altă ființă. Tehnicile pe care le folosește în mod natural pentru a-și atinge obiectivele personale ori de grup sunt utilizate, în diferite stadii de complexitate, în întreg regnul animal. Totuși, anumite obiceiuri ale speciei noastre ne diferenţiază în mod clar. Nu suntem singura specie care duce în eroare, dar cu siguranță reușim performanța unică de a ne minți pe noi înșine. Nu cred că există o persoană care să nu se fi convins că realitatea este alta, măcar și pentru o scurtă perioadă de timp.
În ce relaţie suntem cu minciuna?
Dintre toate definițiile omului, nici una nu face referire la minciună. Se pare că nu ne convine să acceptăm că minciuna este strâns legată de natura umană. Studiile care confirmă faptul că, într-o conversație de zece minute, o persoană spune în medie 2,95 de neadevăruri, fără a fi un act patologic, ne îndeamnă să-l parafrazăm pe Descartes, fără teama de a greși prea mult, scriind că toți „mințim, deci existăm”.
Este posibil să ne înșelăm, dar nu am găsit la nivelul academic din România o preocupare pentru studierea științifică a mecanismelor minciunii și nici în ceea ce privește tehnicile de depistare a acesteia. La nivel global, studiile de specialitate se învârt în principal în jurul unor oameni de știință precum Silvain Tomkins, Paul Ekman ori Robert Feldman. Majoritatea lucrărilor coordonate de aceștia au contribuit la identificarea unor indicatori ai minciunii și au studiat motivația din spatele ei.
Atenția acordată în ultimii ani acestui subiect a provocat apariția unor seriale de televiziune foarte populare, dintre care „Lie to Me” se distinge în mod deosebit, fiind inspirat de lucrările lui Paul Ekman, creatorul unui cod de identificare și interpretare a micro-expresiilor. Din păcate, majoritatea oamenilor nu reușește să detecteze minciuna cu o exactitate mai mare decât șansa. Singura categorie profesională care a reușit în cadrul studiilor efectuate să se apropie de un procent de 80% în detectarea comportamentului simulat a fost cea a ofițerilor de informații. Probabil că apropierea de o lume iluzorie, în care adevărul se întrepătrunde cu minciuna, caracteristică domeniului lor de activitate, îi favorizează.
Având în vedere caracterul său dual, este foarte dificil de estimat care sunt costurile minciunii. În mod cert, cel puțin declarativ, aceasta este detestată. Toți am dori să o putem depista cât mai exact și să nu ne aflăm în postura de a afla adevărul prea târziu. Totuși, nu ne dăm înapoi de la a o folosi atunci când putem obține diferite avantaje, pornind de la dorința de a menaja pe cineva și ajungând până la urmările păguboase ale neadevărului în mediul profesional.
Având în vedere aceste premise, completate cu faptul că puțini sunt cei care pun în aplicare îndemnul lui Immanuel Kant din Bazele metafizicii moravurilor de a „trata omul ca scop, și nu ca mijloc”, am dezvoltat în cadrul Linkage România un program care să ajute oamenii să își cunoască mai bine semenii pornind de la sine. Astfel, a luat naștere „Now I See You”, un produs care urmărește să ofere o instruire adecvată celor interesați de natura umană și de resorturile comportamentelor de disimulare. Acesta pune în valoare experiența practică pe care am acumulat-o în domeniul depistării minciunii și manipulării. Toți avem din naștere instrumentele necesare pentru a depista și interpreta în mod corect intențiile celorlalți, însă lipsa unei pregătiri specializate în acest sens ne face vulnerabili. Prin participarea la cursuri de instruire în domeniul depistării indicatorilor emoțiilor și a comportamentului simulat, în medie, o persoană își poate îmbunătăți rata de succes cu peste 30%.
De ce minţim?
Omniprezența minciunii în viața noastră cotidiană face cu atât mai necesară preocuparea pentru mijloacele de depistare a acesteia. Se ridică o întrebare: de ce mint oamenii? Există o pleiadă de motive: dorința de a face pe plac, intenția de a ieși în evidență, de a fi lăudat ori admirat, ascunderea unei probleme ori a unei greșeli, frica de consecințe, nevoia de bani etc. Se minte chiar și din dragoste, pentru a nu periclita o relație, de exemplu. Deloc de neglijat este și pura plăcere. Da, mințim pentru că a-i pune pe alții în dificultate, a-i duce în eroare ori a-i manipula ne provoacă plăcere. Este o formă de joc care ne pune la încercare imaginația și spiritul combativ. Cu cât înaintăm în vârstă, tentativele de disimulare devin mai complexe și mai greu de depistat, iar în acest scop ne antrenăm din fragedă pruncie. Amintiți-vă cu câtă aviditate absorbeați poveștile, deși știați că sunt invenții. Tendința de a spune povești este o „caracteristică naturală a oamenilor”, pentru că le permite „să manipuleze modul în care sunt văzuți de ceilalți”.
Cum putem detecta minciuna? Din păcate, nu există o rețetă consacrată, ci mai degrabă o serie de mijloace și tehnici care ne pot sprijini în acest demers. Totul începe cu autocunoașterea, pentru că poți citi comportamentul celorlalți doar dacă cunoști semnificațiile acestuia în cazul tău. Trebuie să știi care sunt expresiile care te pot trăda, situațiile în care roșești ori grimasele care acompaniază emoțiile resimțite. Urmează intuiția, care semnalează situațiile în care creierul nostru detectează neconcordanțe între ceea ce se vede și logică ori normă. Dacă intuiția îți spune că o scuză este o minciună gogonată, mai mult ca sigur așa și este. Spiritul critic ajută foarte mult și trebuie dezvoltat, însă cu grijă, pentru a nu cădea pe panta paranoiei. Nu uitați să săpați cât mai adânc după adevăr. Puneți cât mai multe întrebări, rețineți cât mai multe răspunsuri și comparați-le.
Orice adult va spune că a minți este greșit și chiar va fi convins de asta. Societatea noastră este clădită pe încrederea reciprocă între membrii săi. Chiar dacă rezultatele studiilor care indică frecvența cu care spunem minciuni ne pot arunca în depresie, nu trebuie să ne pierdem speranța că, prin exemplul personal, dar și prin dobândirea unor aptitudini dezvoltate în detectarea acestora, putem crea o lume mai onestă. Să ne gândim la acest lucru prima dată când vom încrucișa degetele la spate ca pentru a ne ușura conștiința.
