Operaţiunea „Monstrul”

În fiecare an, cum se termină prohibiţia, pe la începutul lui iunie, avem programată o escapadă în Deltă. Suntem un grup de 8-12 pescari amatori sau pseudo-pescari, amatori de ieşit cu băieţii trei zile în pustietate, fără apă curentă şi fără telefon (care nu te deranjează decât dacă îl laşi să intre pe reţelele din Ucraina).

De data asta, am fost nouă prieteni. Am plecat pe la ora 20 din Bucureşti, am ajuns în Tulcea pe la 23, ne-am suit pe vapor, am lăsat bagajele în cameră şi hai pe punte, unde ne aşteptau sticla de palincă, plăcinta dobrogeană şi nea Gavrilă, capitanul! Veselie maximă până pe la 2 dimineaţa şi planuri despre lacurile pe care să ne băgam şi canalele pe care să intrăm ca să găsim ştiuca, somnul sau crapul.

Dimineaţa, la 5:30, ne-am trezit în zgomot lin de motor, turat încet, pe braţele de apă atât de cunoscute şi aşteptate. Am luat micul dejun şi am început să montăm sculele. Pe la 9, terminasem pregătirile şi eram gata să ne suim în bărci. Ajunseserăm deja acolo unde ne propusesem, ceva mai sus de Mila 23, lângă Obretinu. Plini de speranţă, am tăiat braţul vechi al Dunării, am parcurs repede canalul care ne scotea în Lacul Căzănel. Cinci minute, am admirat în tăcere minunea de peisaj care ne întâmpina, apoi ne-am pus pe treabă să căutăm ştiuca.

Şi dă-i şi aruncă, recuperează, schimbă locul, bate marginea stufului, schimbă linguriţele, jig-urile, nălucile, adâncimea, zi-i de mama, de tata, de dulce, alint-o, strig-o, cântă-i, mai ia o pauză, mai bea o bere, ia-o de la capăt… Nimic!

Ok, se mai întâmplă. Dar parcă prea stăteam ca nebunul pe marginea căzii, aşteptând să muşte ceva ce nu era acolo. După vreo două ore, ne-am luat gândul că vom vedea o coadă de peşte, aşa că ne-am întors la vapor, am făcut un scurt consiliu şi i-am zis lui nea Gavrilă să o luăm la vale către Lacul Fortuna, casa ştiucii, unde nu se putea să nu prindem ceva. Evitasem iniţial să mergem acolo ca să mai schimbăm locul. Dar dacă nu vrea altundeva, te duci unde ştii că ai mai văzut-o în fiecare an.

Nea Gavrilă a întors vaporul şi am luat-o încet, împotriva curentului, către lacul pe care îl ştiam atât de bine. După încă vreo două ore şi un prânz săţios cu borş făcut pe vapor şi somn prăjit în haină de făină şi acoperit cu mujdei de usturoi gros ca maioneza, am ajuns.

Odată cu noi, a venit şi ploaia. Mai precis, nişte nori negri şi grei, care se zburătăceau ba prin stânga, ba prin dreapta şi care mai aruncau câte un fulger şi o răpăială grea. Am mai stat vreo două ore pe vapor, încercând să estimăm cam încotro o va lua ploaia şi dacă e bine să mergem pe lac sau nu, bazându-ne pe cunoştinţele empirice spre inexistente pe care le aveam despre evoluţia vremii şi pe două hernii de disc meteosensibile. Până la urmă, am decis că e ok, am sărit în bărci şi hai la locul unde ştiam că nu puteam da greş! Până în ziua respectivă. Din nou, nimic!

Trei zile în Deltă, nouă oameni, patru locaţii diferite, zero peşti. Nici ştiucă, nici somn, nici crap, nici biban, nici nimic dintre cele 133 de specii de peşte care trăiesc în Delta Dunării.

În ultima zi, înainte să o luăm înapoi spre Tulcea, nea Gavrilă a luat barca şi s-a dus la pescarii locali, să ne facă rost de ceva peşte, măcar să ducem acasă ceva din Deltă. S-a întors cu mâna goală. Nu prinseseră nici cât să mănânce, darămite să vândă.

Pe scurt, o excursie de trei zile, în care am văzut locuri superbe, ne-am plimbat cu barca prin peisaje care îţi tăiau răsuflarea, ne-am distrat, am mâncat numai peşte făcut cum ştiu oamenii din Deltă, dar în care scopul principal, prinsul de peşte, a lipsit cu desăvârşire. Şi ştiam cu toţii de ce, înainte să plecăm în Deltă. Speram doar să nu fie chiar aşa.

Ca să poţi prinde peşte, trebuie să iei în considerare mai multe aspecte. Depinzi de factori cum ar fi sezonul, ora din zi, temperatura apei, fazele lunii, sculele cu care pescuieşti, nada, momeala, priceperea personală şi aşa mai departe. Cu cât eşti mai experimentat, cu atât poţi estima mai uşor posibilul rezultat al unei partide de pescuit.

Cu trei săptămâni înainte de plecarea noastră în Deltă, în Bosnia-Herţegovina şi Serbia a plouat cum nu a mai plouat vreodată în istoria recentă. Iar ceea ce s-a întâmplat acum trei săptămâni la mai bine de 1.000 de km de locul unde am pescuit noi a influenţat în mod direct şi fără nici o şansă să fie altfel ieşirea noastră anuală. În momentul în care am ajuns în Deltă, cotele apelor erau la un maximum al acestui an, cam cu 1,5 m mai sus decât de obicei. Iar când apele sunt crescute, peştele nu mănâncă. Se retrage în stuful care acum era la 40 – 50 de metri de ceea ce devenise noul mal şi aşteaptă. Nu pe noi. Aşteaptă să scadă apele.

Fiecare lucru pe care îl facem este influenţat într-un fel sau altul de ceea ce se întâmplă în jur. Rezultatul fiecărei şedinţe, al fiecărei negocieri, al fiecărui plan pe care încerci să îl pui în aplicare depinde de starea de spirit a participanţilor, de interesele cu care au venit, de cearta de dimineaţă cu jumătatea de acasă, de şedinţa cu părinţii la care urmează să meargă mai târziu. Şi fiecare este, la rândul lui, influenţat de fiecare şedinţă, negociere şi plan, care îl vor face să influenţeze, la rândul lui, următoarele activităţi la care va participa.

Depindem de tot ceea ce este în jurul nostru, fie că vrem, fie că nu. Iar capacitatea de a lua în considerare cât mai multe dintre interdependenţele unei acţiuni şi de a te adapta din mers la aceste influenţe face diferenţa între un scop atins şi unul ratat. Sau între o expediţie de pescuit în Deltă şi una de făcut poze.