Cele mai creative şi complexe proiecte de resurse umane au fost premiate în cadrul Galei HR Club 2019

Gala Premiilor de Excelenta in Resurse Umane HR Club

În data de 27 martie 2019 a avut loc a 11-a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă în Resurse Umane HR Club. Organizată în an aniversar, când asociația noastră împlineşte 15 ani de activitate, competiţia a dovedit încă o dată că reprezintă un adevărat barometru care indică evoluţia şi maturitatea profesiei de HR în România.

Au fost premiate opt companii dintre cele 28 participante, cu 46 de candidaturi. Proiectele câştigătoare au avut ca leitmotiv: tendinţa către digitalizarea diverselor procese de HR şi atenţia acordată managementului talentelor şi experienţei angajaţilor.

„De 11 ani, identificăm şi recompensăm, într-un mod structurat şi obiectiv, profesioniştii care se disting din punctul de vedere al inovaţiei, performanţelor şi valorii adăugate de către HR organizaţiilor din care fac parte. Suntem foarte bucuroşi să constatăm că această preocupare nu mai este exclusiv apanajul companiilor multinaţionale şi că numărul companiilor româneşti tinere, interesate de modernizarea proceselor de resurse umane, este în creştere”, a declarat Dana Cavaleru, Directorul Executiv HR Club.

Iată lista câştigătorilor Galei HR Club 2019:

Secţiunea Proiecte de Resurse Umane

  • Recrutare şi Selecţie: ENGIE România, proiectul „ENERGIE pentru Meseria Mea”;
  • Managementul Performanţei şi al Recompensării: Carrefour România, proiectul „Dezvoltare 360”;
  • Formare şi Dezvoltare: Coca-Cola HBC România, proiectul „3R Learning Challenge@Code Of Talent” şi eMAG, proiectul „Future 25”;
  • Strategie de Resurse Umane: Groupe Renault România, proiectul „Digital Employee Experience #GRR-DEX” şi Orange România, proiectul „Meet the Orange Employee Personas”.

Secţiunea Management General

  • Managerul Anului: Ion Mustață – Power Distribution Manager, Grupul KMG International (Rompetrol);
  • Echipa CEO – HR a anului – companii cu peste 500 de angajaţi: Omer Tetik (CEO) şi Nevenca Doca (Director Executiv Resurse Umane) Banca Transilvania.

Secţiunea Premii speciale

  • Premiul special al Juriului: Banca Transilvania, pentru programul „Screening-ul salvează vieţi”;
  • Premiul Generaţiei Z: Banca Transilvania, pentru proiectul „BT Con(vention)”.

Proiectele câştigătoare şi cele finaliste vor fi incluse în a 10-a ediţie a Manualului de Bune Practici în Managementul Resurselor Umane, un alt proiect tradiţional al clubului, care susţine şi promovează bunele practici în industria de HR din România.

HR Club este asociaţia profesioniştilor în resurse umane din România. Înfiinţat în anul 2004, misiunea HR Club este de a încuraja dezvoltarea resurselor umane prin sprijinirea şi promovarea celor mai bune practici în domeniu.

HR Club are peste 450 de membri din peste 300 de organizaţii care activează în principalele industrii din România. HR Club este membru al Asociaţiei Europene pentru Managementul Oamenilor (EAPM) şi al Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor din Domeniul Managementului Oamenilor (WFPMA).