Motivația și factorii motivaționali

Motivația și factorii motivaționali

Unul dintre principalii cercetători și analiști în domeniul motivației este germanul Arne Maus, care a dezvoltat o metodă foarte eficientă și interesantă de evaluare psihoaptitudinală, numită Identity Compass. Instrumentul creat de el, un fel de busolă a identității noastre, ne ajută să identificăm nu doar poziția în care ne aflăm în momentul evaluării, ci și direcția în care ne îndreptăm. Altfel spus, ne ajută să ne setăm cursul.

Conform analizelor lui Arne Maus, motivaţia este strâns legată de valori. Acestea ne determină, cel mai adesea, reacţiile emoţionale, care stau la rândul lor la baza factorilor motivaţionali.

Emoţiile sunt mesaje ale subconştientului, în strânsă legătură cu valorile noastre. Conform analizelor lui Arne Maus, valorile sunt un fel de „busolă” care ne direcţionează gândurile şi acţiunile. Ele îndeplinesc rolul unui filtru al atenţiei şi al unui „mecanism de selecţie”. Fiind un criteriu de decizie între corect şi greşit, calitate sau non-calitate, valorile ne ajută să evaluăm lucrurile.
Pentru fiecare individ, există două tipuri de valori:
– ţintă;
– valori de referinţă (de bază).
De regulă, tindem să ne concentrăm asupra lucrurilor importante pentru noi în perspectivă, numite valori-ţintă. Dar, de foarte multe ori, ne concentrăm asupra lucrurilor care ameninţă valorile noastre de referinţă.

Experienţele raportate la aceste valori-ţintă reprezintă ceea ce căutaţi în muncă. Valorile de referinţă sunt cele importante, pe care vă aşteptaţi să le găsiţi acolo în mod automat. Dacă vreuna dintre aceste valori lipseşte, acest lucru va fi un factor de demotivare pentru dumneavoastră. Valorile constituie motivaţia de bază pentru a face ceva.

Pentru oameni, este important să se asigure că valorile lor de referinţă sunt protejate. Şi, de asemenea, să se asigure că valorile lor ţintă sunt respectate. În caz contrar, vor fi nesatisfăcuţi. Satisfacţia/fericirea în viaţă şi la locul de munca înseamnă să fii în legătură şi în armonie cu valorile tale individuale.
Motive
Orice tip de acţiune a unei persoane într-o organizaţie poate fi legat de trei motive: influenţă, afiliere şi succes. Aceşti factori motivaţionali sunt strâns legaţi de valorile unei persoane. Când ştii cum să te automotivezi, tinzi să ai încredere şi să fii capabil să îi motivezi cu uşurinţă şi pe alţii. Acest lucru este valabil numai în cazul persoanelor care au aceeaşi structură motivaţională. Cunoaşterea acestor structuri de gândire măreşte aria de referinţă şi, totodată, capacitatea de automotivare şi de a-i motiva pe ceilalţi.
Ce reprezintă, de fapt, aceste trei motive principale care stau la baza oricărui tip de acţiune unei persoane într-o organizaţie?

Influenţa
O persoană care este motivată de influenţă vrea să aibă puterea în mediul său. Îi place să controleze cursul şi rezultatul oricărei situaţii. Poate fi cel mai bine motivată când înţelege că poate să influenţeze mediul său de lucru. În situaţiile în care doreşte să fie şi mai motivată, probabil că îi place să se gândească la modul în care acţiunile sale pot crea mai multă influenţă asupra propriei persoane, asupra celorlalţi, asupra situaţiilor.

Afilierea
Pentru persoanele care au această preferinţă, relaţia cu alţii şi simpatia sunt lucrurile cele mai importante. Acest persoane vor să fie apreciate de către superiori, colegi etc., de unde îşi extrag motivaţia. Astfel, ele se gândesc cum ar putea activităţile lor să le aducă mai multă afiliere, prietenie, dragoste etc.

Succesul
Persoanele care au această preferinţă sunt motivate să muncească mai mult sau mai din greu datorită faptului că astfel îşi pot demonstra excelenţa. Ele pot, de asemenea, să urmărească alte obiective, cum ar fi obţinerea unui timp suplimentar pentru proiectele viitoare, fapt care, din nou, va demonstra nivelul lor de performanţă. Ele vor să realizeze lucruri, să atingă un ţel sau să rezolve o problemă. Pentru a-şi mări nivelul motivaţional, le place adesea să se gândească la modul în care acţiunile lor pot duce la rezultate mai bune, la un profit mai mare, la performanţe mai bune.

În acelaşi timp, motivaţia fiecărui individ este dată şi de orientarea unei persoane către sau împotriva unor lucruri, orientare pe care o mai numim şi „direcţie”.
Această orientare are două subdiviziuni şi este complexă. Oamenii tind să îşi concentreze atenţia fie asupra potenţialelor probleme, fie asupra obiectivelor pe care vor să le atingă. În esenţă, avem două feţe ale aceleiaşi monede: o persoană poate să se îndrepte spre un ţel sau să se îndepărteze de o problemă. Uneori, dorinţa de a ajunge într-un anumit punct este generată de o dorinţă şi mai puternică de a schimba situaţia actuală.
Astfel, numim cele două orientări „departe de” şi „spre”. Iată şi ce le caracterizează pe fiecare dintre ele.

„Departe de”
Persoanele cu această orientare tind să se îndepărteze de probleme. Ele urmează o strategie de evitare, le place să ocolească dificultăţile, atenţia le este îndreptată înspre cum să nu întâmple lucrurile. Pot folosi această orientare, precauţia lor, într-un mod pozitiv pentru a oferi calitate sau pentru a acţiona într-un mod lipsit de pericole, pentru a deveni de încredere. Ele se completează foarte bine cu colegii lor cu orientări „spre”. Pot fi cel mai bine motivate arătându-li-se consecinţele negative.

„Spre”
Persoanele care au această orientare se îndreaptă spre un obiectiv anume. Ele lasă cu uşurinţă trecutul în spate şi caută să îşi rezolve sarcinile şi obiectivele. În situaţii extreme, aceasta poate însemna că vor să îşi atingă neapărat obiectivul şi le pot scăpa din vedere problemele apărute. Motivaţia lor este atractivitatea obiectivelor. Pentru aceste persoane, este adesea util să se afle ce fel de probleme poate ridica atingerea obiectivului.

Nu este însă suficient să cunoaştem aceste orientări pentru a şti ce îi motivează pe oameni. Ştim de la behaviorism că ne obişnuim cu sau ne adaptăm la stimulii permanenţi. De exemplu, persoanele care locuiesc în apropierea căilor ferate, după un timp, nu mai aud zgomotul trenurilor. Ar fi, aşadar, periculos să încercăm să motivăm pe cineva arătându-i permanent doar consecinţele negative, pentru că i s-ar reduce sensibilitatea E posibil şi ca persoana respectivă să ajungă să considere situaţia de nesuportat şi, ca urmare, să provoace o confruntare directă.
Acelaşi lucru este adevărat şi în ceea ce priveşte celelalte orientări. Nu este eficient să încerci să îi motivezi pe oameni promiţându-le mereu aceleaşi recompense sau recompense similare (măriri salariale, stimulente). Se obişnuiesc cu acestea şi le solicită mai mult din automatism.
Fiecare motivaţie extrinsecă se transformă în demotivare dacă nu poate fi transformată într-una intrinsecă de către individ. Nu este suficient să ştii dacă cineva poate fi motivat cu „prăjituri” sau cu „biciul”; este important să ştii să oferi tipul potrivit din fiecare şi în forme variate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •