Sfaturi pentru magazinele online care pregătesc campaniile de Paște

Sfaturi pentru magazinele online care pregătesc campaniile de Paște

Agenția de marketing online Today’s prezintă o listă de sfaturi și practici pentru magazine online, astfel încât să maximizeze veniturile obținute din cumpărăturile de Paște. Este una dintre cele mai importante perioade ale anului, dar mai ales în 2017 e importantă, deoarece obiceiurile de consum ale utilizatorilor implică acum o folosire mai mare a dispozitivelor mobile.

Specialiștii Today’s atrag atenția că una din strategiile cele mai utile pentru a profita de creșterea prezenței online a consumatorilor este campania de abonări la newsletter. În astfel de campanii utilizatorii sunt mai predispuși să se aboneze sau să facă o recomandare unui prieten, dacă au ceva de câștigat. De exemplu, dacă primesc reduceri la anumite produse pe care le-au adăugat în coș, transport gratuit la prima comandă sau un voucher.

Instrumentele de publicitate online folosite de magazinele din domeniul electro-IT

În mediul online autohton, peste 90% din utilizatori folosesc ca prim motor de căutare Google. Astfel, pentru magazinele online și, în special, pentru cele din domeniul electro-IT, Google Search este unul dintre cele mai potrivite instrumente de promovare online, mai ales dacă obiectivul de business este creșterea vânzărilor și atragerea de noi clienți.

Citeşte şi Cât de mult ajută publicitatea online prin retargetare personalizată

Pentru produse precum telefoane, laptopuri sau televizoare, perioada de căutare înainte de achiziție este destul de lungă. Google Search este extrem de util pentru că ajunge la utilizator chiar din faza incipientă, când acesta doar explorează opțiunile pentru a vedea care sunt produsele care l-ar putea interesa. Criteriile de căutare se bazează mai ales pe comparații între produse similare, însă nici prețul nu este neglijat de cumpărători. De aceea, merită ținut cont că un magazin online care are prețuri competitive și își dorește să atragă clienți noi trebuie să-și asigure prezența pe comparatoare de prețuri.

Retargetarea și retargetarea dinamică sunt alte două instrumente pe care agenția Today’s le recomandă pentru magazinele din sectorul electro-IT. Astfel, reclamele personalizate merg direct la utilizatori care au vizitat un magazin online și au vizualizat anumite produse sau le-au adăugat în coș, dar încă nu le-au cumpărat.

Cele mai bune instrumente de publicitate online pentru magazinele din fashion

Când un magazin online comercializează haine sau accesorii, Facebook joacă un rol extrem de important, în special pentru că se bazează pe conținut vizual, pe prezentarea de produse, pe social sharing, dar și pe emoții. Decizia de cumpărare în acest domeniu are adesea la bază  impulsul de moment, spre deosebire de electro-IT, unde de foarte multe ori comanda unui produs este consecința unei nevoi și poate dura foarte mult.