12 ponturi pentru a planifica campanii de social media pentru 2014

12 ponturi pentru a planifica campanii de social media pentru 2014

Anul nou vine pentru companii și cu nevoia de a pune la punct noi strategii de social media. Cei de la simplymeasured.com sfătuiesc, însă, companiile, să își pregătească din timp un plan de bătaie pentru anul ce vine.

Ei oferă și 12 ponturi pentru a realiza o astfel de planificare eficientă.

1. Creează o structură de bază

Stabilește câteva puncte cheie pentru 2014: ce vrei să realizezi în social media, ce trebuie îmbunătățit.

2. Fă o retrospectivă a anului 2013

O trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat în anul trecut poate ajuta o companie să își identifice greșelile, să vadă cum a decurs creșterea companiei în zona rețelelor de socializare, dar și să se poată plasa într-o comparație cu competiția.

3. Fixează un calendar editorial

Desigur, multe elemente sunt variabile, însă, în ansamblu, poți creiona un calendar care să cuprindă cu aproximație campaniile pe care vrei să le realizezi, evenimentele pe care să le organizezi. Nu îți seta un calendar nerealist. Ia în considerare numai acele lucruri pe care chiar le poți realiza.

4. Stabilește niște obiective SMART

Atunci când setezi obiectivele anului viitor ia în considerare acronimul SMART (specific, measurable, attainable, relevant, time-bound – specific, măsurabil, tangibil, relevant și care să se încadreze într-o anumită limită de timp). Acești indicatori te pot ajuta să ai scopuri mult mai bine definite.

5. Aliniază obiectivele pentru social media cu cele de marketing

Strategia de social media ar trebui să vină în completarea strategiei de marketing și de branding a companiei. Prin urmare, dacă, de exemplu, o companie plănuiește o companie de publicitate, ea trebuie însoțită și de o promovare în zona rețelelor de socializare.

6. Organizează întreaga echipă

Google are mai multe instrumente care pot ajuta o echipă să fie organizată. Google Docs are tot felul de tamplate-uri pentru a putea realiza un calendar editorial, iar Google Drive permite împărtășirea de documente cu toți angajații.

7. Asigură-te că ai resursele necesare

Postările unei companii pe rețelele de socializare sunt foarte importante. Prin urmare, este esențial să ai oamenii potriviți care să se ocupe exclusiv de scrierea unui astfel de conținut și care să aducă mereu ceva nou pentru utilizatori.

8. Crează-ți o plasă de siguranță

Crizele sunt imprevizibile. De aceea este esențial să ai un buget de rezervă, în cazul în care va trebui să pui la punct rapid o campanie.

9. Construieșete mai mult conținutul vizual

Potrivit predicțiilor realizare de Forbes pentru anul 2014, conținutul vizual (infografice, clipuri, imagini) va domina zona de social media. Prin urmare, gândește o strategie în acest sens din timp, mai ales pentru că unele astfel de materiale (clipurile, de exemplu) durează în a fi realizate.

10. Optimizare pentru mobil

Tot potrivit predicțiilor Forbes, până în 2017, 87% dintre noi vom folosi smarphone-urile. Va trebui, astfel, să te asiguri că site-ul companiei este optimizat pentru astfel de dispozitive. Conținutul va trebui și el adaptat pentru dispozitivele mobile.

11. Diversitatea este relevantă

Segmentarea audienței este importantă. O analizare corectă a datelor te va ajuta să construiești o strategie potrivită în funcție de ce rețele de socializare folosesc în mod frecvent clienții companiei, Pinterest, Facebook, Twitter, dar și în funcție de gen (de exemplu, utilizatorii de Pinterest sunt în proporție de 72% femei).

12. Măsoară și analizează tot

Identifică și analizează fiecare like, share. Astfel de date sunt importante pentru că ele îți spun ce informație a prins cel mai bine, dar și pe ce canal.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •