4 lecții de inovație de la Mozart

4 lecții de inovație de la Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart a scris prima lui lucrare muzicală la vârsta de 12 ani. El a fost descris de un alt mare artist, Haydn, drept  „cel mai mare compozitor”.  Mozart a încercat mereu să creeze, să inoveze.

Azi, antreprenorii au foarte multe de învățat de la Mozart, care a continuat să creeze dincolo de toate obstacolele pe care le-a întâlnit.

Cei de la inc.com au identificat patru mari lecții pe care Mozart le poate da antreprenorilor.

1. Nu-ți fie teamă să renunți

Până în 1781, Mozart s-a aflat sub patronajul arhiepiscopului Colloredo. Colloredo era de părere că pe măsură ce Mozart câștiga mai puțini bani și cunoștea mai puțini oameni, compozitorul se putea concentra doar pe ceea ce producea pentru curtea de la Salzburg.

Într-un final, Mozart a decis să iasă de sub acest patronaj. Odată ieșit de sub influența negativă, el a putut să creeze mai mult și mai bine.

Pentru inovatori lecția este simplă: Dacă ai posibilitatea să renunți la job-ul actual pentru a putea lucra într-un loc mai creativ, dar care nu îți poate aduce momentan și satisfacție materială, trebuie să ai curaj să o faci.

2. Încearcă să vii cu idei noi mereu

Mozart s-a confruntat cu o foarte mare competiție din punct de vedere muzical. El a decis, totuși, să iasă în evidență și a organizat concerte de pian în spații neconvenționale. Pentru inovatori lecția ar fi aceea de a găsi permanent noi idei. Mozart știa că nu putea face bani dacă ajungea să cânte mereu același lucru fără să își diversifice repertoriul.

3. Călătorește des

Mozart a făcut un tur al Europei când era mic, cântând pentru diverse curți sau demnitari. Călătorind atât de mult, a avut posibilitatea să descopere și noi stiluri muzicale.

„Nu există niciun alt compozitor care să reușească să îmbine omofonia italiană cu polifonia germană pentru a face muzică europeană”, spunea Daniel J. Boorstein.

Călătoriile sunt absolut necesare în inovație. Contactul cu oameni diferiți și culturi diferite poate fi extrem de benefic atunci când ești în căutarea de noi idei.

4. Nu-ți fie teamă să te ascunzi

Mozart și-a dat seama că cel mai bun „combustibil” pentru creativitatea lui este izolarea. Chiar el spunea că atunci când era singur sau nu putea dormi noaptea, îi veneau cele mai multe idei.

Pentru inovatori este important să aibă timp pentru ei și pentru ideile lor. Mozart își petrecea mult timp în turnee, dar munca cea mai bună o facea când era singur.