Alexandru Lupea va conduce departamentul de audit EY România

Alexandru Lupea va conduce departamentul de audit EY Romania

EY România anunță că Alexandru Lupea a fost numit la conducerea departamentului de audit, începând cu luna iulie 2017. El și-a început activitatea în cadrul Big 4 în anul 1995, devenind unul dintre cei mai experimentați auditori din România.

Alexandru Lupea a intrat în echipa EY în anul 2012, ca partener în departamentul de audit. În același an, a coordonat birourile regionale ale EY România, iar în 2014, a devenit Growth Markets Leader, aducând o contribuție esențială în dezvoltarea platformelor strategice pentru antreprenori.

Deși se declară conștient de cadrul competitiv de pe piață, Lupea își propune să continue dezvoltarea companiei.

Din noua mea poziție, îmi propun să cresc business-ul într-un mod sustenabil, ceea ce nu va fi ușor dat fiind contextul actual al pieței serviciilor profesionale – competiția intensă între firme, dar și competiția acerbă pentru resurse umane de calitate. Dar sunt convins că ne vom continua creșterea accelerată din ultimii ani și vom rămâne și în viitor lideri în privința calității serviciilor de audit din România”.

Alexandru Lupea deţine două diplome de licenţă (de la Universitatea Politehnică din București și de la ASE), un executive MBA și o diplomă de la ACCA UK (Association of Chartered Certified Accountants). Pe lângă poziția în cadrul EY, el mai este membru al Camerei auditorilor financiari din România și al CECCAR (Corpul experiților contabili și contabililor autorizați din România).

Această schimbare de lider este susținută și de conducerea EY România, care îl consideră pe Lupea un candidat potrivit pentru a prelua rolul.

Numirea lui Alexandru Lupea este rezultatul unei cariere excepționale, de peste 20 de ani, în audit. Din poziția de Growth Markets Leader, a susținut dezvoltarea antreprenoriatului românesc prin diversele programe ale EY, printre care World Entrepreneur Of The Year, Family Business, Accelerating Entrepreneurs. Sunt convins că expertiza și pasiunea lui Andi vor fi o sursă de inspirație pentru echipa pe care o conduce,” spune Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.

Echipa de audit a EY România are în prezent 260 de specialiști, care oferă companiilor locale şi internaţionale o paletă diversă de servicii integrate în reţeaua EY la nivel global – de la audit extern la asistență contabilă și financiară, raportare contabilă de conformitate și investigarea contabilă a fraudelor.