Banca Transilvania a pus la punct un sistem prin care poţi retrage bani de la ATM doar cu telefonul

1 din 4 angajati se descurca greu cu salariul și ajunge să se Imprumute In fiecare luna

Clienţii Băncii Transilvania pot ieşi din casă doar cu telefonul mobil, în condiţiile în care banca a pus la punct un sistem care permite retragerea de numerar cu telefonul de la bancomate. BT este prima bancă din România care introduce acest serviciu.

Pe lângă retrageri de numerar, clienţii Băncii Transilvania pot face şi plăţi doar cu telefonul mobil, serviciul de plată cu mobilul fiind introdus la începutul anului 2018.

„Cifrele BT ne arată că plăţile contactless sunt pe val, de aceea sunt sigur că trendul va fi repede adoptat inclusiv pentru retrageri de numerar de la bancomat, mai ales cu telefonul. Ne bucurăm să fim prima bancă din România care aduce clienţilor accesul contactless la ATM şi un mod total nou de a interacţiona cu bancomatul, cu tehnologia“, a declarat Omer Tetik, director general al Băncii Transilvania.

Peste 500 de bancomate ale Băncii Transilvania, adică o treime din numărul total de bancomate, sunt semnalizate contactless şi permit retragerile cu telefonul mobil. Banca afirmă că până la finalul anului majoritatea ATM-urilor vor avea aceste funcţionalităţi.

Pentru a retrage numerar de la bancomat, clienţii trebuie să apropie telefonul de semnul contactless de pe bancomat, să se autentifice, după care sunt urmaţi paşii unei retrageri standard de cash de la ATM.