Mondelez România va avea un nou Director General

Alexandra Ristariu va ocupa functia de Director General al Mondelez Romania

Alexandra Rîștariu va ocupa funcția de Director General al Mondelez România, începând cu luna iunie 2019. Și-a început cariera la Mondelēz International, unde lucrează de 11 ani, iar în ultimii ptru ani a devenit un membru important al echipei de leadership a Mondelēz South Central Europe (SCE), coordonând Departamentul de Vânzări al Mondelez România.

“Sunt încântat că această funcție va fi preluată de către Alexandra Rîștariu, în prezent Director de Vânzări pentru România. Sunt încrezător că poziția de Director General va reprezenta un pas înainte pentru business-ul din România, iar Alexandra va asigura strategia de creștere a business-ului Mondelez pe această piață”, a declarat Ivaylo Naydenov, Director General SCE HUB Mondelēz International.

Ivaylo Naydenov va continua să coordoneze strategic business-ul South Central Europe, care include operațiunile din România, Bulgaria și Estul Adriaticii, și să dezvolte mai departe strategia regională, bazată pe cea globală, pe termen lung, a companiei Mondelēz.

Alexandra Rîștariu are o experiență internațională, având peste 11 ani de practică globală. Ea inspiră oamenii să obțină cele mai bune performanțe și reușește să construiască echipe puternice, cu rezultate remarcabile. Începând cu anul 2015, Alexandra Rîștariu a devenit membru al echipei de leadership a Mondelez SCE, iar din 2017 coordonează Departamentul de Vânzări al Mondelez România, format dintr-o echipă de 120 de persoane. În cadrul funcției pe care a ocupat-o până acum, a contribuit la dezvoltarea și implementarea strategiei de creștere a companiei în România, maximizând potențialul de vânzări.

Mondelēz International, Inc. operează în aproximativ 150 de țări din întreaga lume. Cu venituri de aproximativ 26 de miliarde de dolari în 2018, MDLZ deține branduri precum biscuiții Oreo, belVita și LU; ciocolata Cadbury Dairy Milk, Milka și Toblerone; bomboanele Sour Patch și guma Trident.

Citește și: Wienerberger România îl numește pe Iulian Mangalagiu în poziția de Managing Director