13 concerte extraordinare în Festivalul Internațional ”Vară Magică”

13 concerte extraordinare in Festivalul International ”Vară Magica”

Festivalul Internațional „Vară Magică”, aflat în acest an la a opta ediție, va celebra, prin concertele ce vor avea loc pe scena Ateneului Român, împlinirea a 560 de ani de atestare documentară a Bucureștiului și 360 de ani de când orașul a devenit capitala Țării Românești. Evenimentele vor avea loc în perioada  10 iulie – 21 august 2019. Considerat deja un reper semnificativ pentru muzica clasică din Europa, Festivalul ”Vară Magică” aduce în centrul evenimentelor culturale ale Capitalei 13 concerte extraodinare, ce vor avea loc în fiecare miercuri și joi, începând cu ora 19:30.

Festivalul va începe în 10 iulie, când pe scena Ateneului Român va urca Orchestra Virtuozii din București, dirijată de maestrul Horia Andreescu. Solist va fi violonistul Sergey Malov. Concertul, intitulat “Văpaie și destin”, este compus din creații ale lui Ludwig van Beethoven.

În ziua următoare, doi soliști excepționali, celebrul violonist român Alexandru Tomescu și unul dintre cei mai buni interpreți la bandoneon din lume, argentinianul Omar Massa ,vor susține recitalul „De la Bach la Piazzolla”.

Pentru prima dată în cadrul acestui eveniment muzical unic va fi prezentă Orchestra Națională de Tineret din Danemarca, dirijată de Morten Ryelund . Concertul „Arome muzicale nordice” are ca solist pe flautistul român Ștefan Diaconu .

Orchestra Română de Tineret, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, prezintă în festival două concerte: “Lirism și virtuozitate”în seara de 18 iulie și“Călătorii romantice și moderne” pe data de 8 August.

Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei aflată pentru a doua oară pe scena Festivalului „Vară Magică”, va susține concertul “Capodopere beethoveniene”, în seara de 24 iulie 2019, dirijor fiind Pedro Carneiro.

Al șaselea concert din festival, „BaRockIN’ Transylvania”, va fi susținut de Musica Ricercata, avându-l ca dirijor pe Gabriel Bebeșelea și solistă pe soprana Rodica Vică.

În 31 iulie Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijată de maestrul Horia Andreescu va susține concertul “Nemuritorul Mozart”.

Concertul “Sunetele destinului“ va avea loc în seara de 1 august și va fi susținut de trei artiști români de excepție: pianistul Constantin Sandu, violonistul Ștefan Horvath și violoncelistul Răzvan Suma. Sub cupola Ateneului vor răsuna trei dintre capodoperele lui Ludwig van Beethoven.

Seara de 7 august, aduce spectatorilor un concert de neuitat “Vioara – regina instrumentelor” susținut de Croitoru String Virtuosi Orchestra, împreună cu violoniștii Simina și Gabriel Croitoru.

Concertul “Artiști de legendă” îi reunește într-un mod unic, în data de 8 august, pe pianiștii Valentin și Roxana Gheorghiu, violonistul Gabriel Croitoru, violoncelistul Marin Cazacu și pe soprana Irina Iordăchescu. Aceștia vor interpreta printre altele două lucrări compuse de maestrul Valentin Gheorghiu, respectiv “3 Lieduri pentru voce și pian” și “Trio pentru vioară, violoncel și pian”.

Cel de-al 12-lea concert al festivalului va aduce pe scena Ateneului Român orchestra Kamerata Kronstadt, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu. Solist în concert va fi violonista de origine germană Rebekka Hartmann. Concertul “Anotimpurile – De la Vivaldi la Piazzola“ va fi un regal constituit din cele două capodopere cu același nume, compuse de doi giganți ai muzicii  universale, la o distanță de aproape două secole și jumătate.

Festivalul Internațional “Vară Magică”, ediția a VIII-a, se va încheia în seara de 21 august, cu cel de-al 13-lea concert, susținut de Orchestra Națională de Tineret a Olandei, condusă de dirijorul Antony Hermus. Solist în concertul intitulat “Creații fantastice” va fi pianistul de origine rusă Alexander Gavrylyuk

Programul festivalului este disponibil pe pagina oficială a evenimentului: https://lanto.ro/festivalul-vara-magica-2019 și pe conturile de social media: Festivalul Vara Magica și Lanto Communication.