Cel mai mare festival interetnic din România va avea loc la Sighişoara în perioada 18-21 august

Proetnica, ce mai mare festival interetnic din Romania va avea loc la Sighisoara in perioada 18-21 august

Cel mai mare festival interetnic din România, care va reuşi la ediţia din acest an să reunească reprezentanţi ai tuturor minorităţilor recunoscute din ţară, va începe la mijlocul acestei luni la Sighişoara.

Festivalul ProEtnica se desfăşoară anul acesta, pentru prima dată în cele 14 ediţii organizate până acum, sub patronajul Preşedinţiei României.

Programul reuneşte evenimente culturale care vor fi susţinute de cele 19 organizaţii ale minorităţilor, precum şi de alte organizaţii etno-culturale din ţară, dar şi concerte, dezbateri pe tema multiculturalităţii şi chiar şi filme. În total, vor avea loc 62 de manifestări pe scena din Piaţa Cetăţii, iar în Piaţa Muzeului şi strada Muzeului vor fi amenajate standuri meşteşugăreşti şi de prezentare a comunităţilor etnice.

În Sala Mică a Primăriei municipiului Sighişoara vor fi susţinute 8 prelegeri, conferinţe şi mese rotunde despre etnii şi convieţuire intelectuală şi interreligioasă. De asemenea, la Centrul Naţional de Informare Turistică şase artişti, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, vor realiza o expoziţie de artă contemporană.

Ca o noutate, în programul ediţiei de anul acesta a fost inclusă o secţiune de film care cuprinde trei documentare ce vor dezbate diferite aspecte specifice domeniului festivalului ProEtnica.

În total, la festival vor participa 600 de reprezentanţi ai minorităţilor din România, însă evenimentele organizate atrag în fiecare an mii de turişti.

Din programul festivalului nu lipsesc concertele care vor fi susţinute de formaţii din ţară, dar şi din străinătate cum ar fi Semnal M, Bucharest Klezmer Band sau Koszika & the Hotshots, dar şi interpreţi de muzică folk – Mircea Vintilă, Dinu Olăraşu şi Puiu Ivaniţchi.

Festivalul, care necesită un buget de aproximativ 200.000 de lei, este finanţat de Ministerul Culturii şi de municipiul Sighişoara şi este organizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, al Prefecturii, Consiliului Judeţean Mureş şi al Departamentului pentru relaţii Interetnice al Guvernului.

Festivalul se va desfăşura în perioada 18-21 august, organizatorii preconizând participarea a 15.000 de persoane. Evenimentul este organizat de Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •