Încep înscrierile pentru cea de-a opta ediţie a Maratonului DHL Ştafeta Carpaţilor

Incep inscrierile pentru cea de-a opta editie a Maratonului DHL Stafeta Carpatilor

Miercuri au început înscrierile pentru cea de-a opta ediție a Maratonului DHL Ştafeta Carpaţilor, care va avea loc anul acesta sâmbătă, 17 iunie! Înscrierile pentru oricare dintre cele trei categorii de probe – Ştafetă (7km x 6 persoane), Semimaraton (21km) și Maraton (42,195 km) – se fac pe http://maratondhl.ro, secțiunea Înscrieri.

Cei care decid să se înscrie în primele trei zile, 15-18 februarie, vor beneficia de un preț special de 50 lei / persoană pentru oricare dintre categorii. Taxele de participare, în funcție de perioada de înscriere, sunt:

–          19 februarie – 27 martie: 80 lei / membru de echipă, pentru companii și persoane fizice

–          28 martie – 5 mai: 125 lei / membru de echipă, pentru companii și 90 lei / participant pentru persoane fizice

–          6 – 31 mai: 155 lei / membru de echipă pentru companii și 115 lei / participant pentru persoane fizice.

Maratonul DHL Ștafeta Carpaților încurajează practicarea sportului în aer liber în rândul tinerilor, de aceea ei se pot înscrie gratuit în competiția de ștafetă (limita de vârstă 14 ani) sau semimaraton (limita de vârstă 16 ani). Crosul copiilor este, de asemenea, o competiție unde participarea este gratuită și se adresează celor mici, cu vârste între 5 şi 13 ani, fiind o categorie de concurs separată, cu distanțe mai mici de alergare.

Mesajul acestei ediții a Maratonului DHL este ”Dacă vrei să miști lumea, începe cu tine! Participă!”, fiind un îndemn de participare pentru toți cei care iubesc alergarea, natura și care, în acelaşi timp, își doresc să aducă contribuția în societate prin gesturile lor și inițiativele pe care decid să le susțină. De asemenea, acest mesaj are o puternică legătura emoțională cu cauza pe care o susținem, sprijinirea sportivilor paralimpici, cei care zilnic luptă pentru a demonstra că nimic nu este imposibil.

Și ediția din acest an susține sportivii paralimpici români, toate fondurile strânse din taxa de înscriere la Maratonul DHL Ștafeta Carpaților fiind donate Comitetului Naţional Paralimpic.

Contribuţia participanților la edițiile din 2015 și 2016, în valoarea totală de 24,000 euro, a făcut posibilă participarea Comitetului Național Paralimpic la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro de anul trecut cu cea mai numeroasă echipă din istoria sa, la mai multe categorii sportive. Echipa noastră s-a întors cu prima medalie paralimpică, medalia de bronz câștigată de Alexandru Bologa la judo, dar și cu alte rezultate spectaculoase, precum locul 4 la caiac, locul 6 și 9 la ciclism, locul 5 la tenis de masă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •