Richard Branson: „Cum să asculţi, să înveţi, să râzi şi să conduci”

de Rodica Nicolae, redactor-şef

Ca întotdeauna, şi de data aceasta, am păţit acelaşi lucru în legătură cu ediţiile Editurii Publica, semnate de Richard Branson, pe care le primesc, cu recunoştinţă, spre recenzare: orice aş vrea să menţionez ca memorabil, într-o scurtă recomandare de lectură, este mai puţin memorabil decât ceea ce mi-am propus să trec cu vederea. Altfel spus, întotdeauna mi-e greu să decid ce merită scris şi ce merită lăsat spre descoperire personală.

Bunăoară, despre volumul de faţă – „Cum să asculţi, să înveţi, să râzi şi să conduci” – aş fi zis că cel mai valoros lucru spre luare aminte ar fi una dintre declaraţiile lui Branson: „Purul adevăr este că nimeni nu a avut vreodată ceva de învăţat doar ascultându-se pe sine. În acelaşi timp, din postura conducerii de vârf, poţi căpăta o minunată imagine de ansamblu, dar până când nu îţi faci un obicei din a ieşi din acel birou, nu vei afla niciodată ce se petrece cu adevărat în companie. Ascute-ţi urechile, du-te printre oameni şi ia notă – la propriu – de ce vor aceştia, cu adevărat, să îţi spună”.

Dar mi s-a părut interesant şi felul în care a învăţat el să se aşeze faţă de concurenţă: „Nu-ţi pierde deci vremea gândindu-te obsesiv la ce are de gând concurenţa. Mai bine foloseşti o parte din această energie pentru a te privi în oglindă şi a vedea cum te înfăţişezi angajaţilor, concurenţei şi clienţilor. Şi nu trebuie să aştepţi ca lucrurile să scape de sub control ca să le corectezi; fă-o cât treaba merge încă bine dacă vrei să continue aşa”.

La fel ca şi percepţia sa asupra inovaţiei: „Lumea afacerilor este într-o mişcare rapidă şi o permanentă evoluţie şi este un mediu în care, pentru a supravieţui, companiile trebuie să se poarte ca nişte rechini – dacă nu înoată încontinuu, se îneacă. Rechinii sunt o metaforă numai bună: chiar dacă nu s-au schimbat prea mult de-a lungul existenţei lor, au supravieţuit 450 de milioane de ani datorită faptului că s-au aflat mereu în mişcare”.

După cum puteţi remarca, orice apare sub semnătura lui Richard Branson merită citit, chiar dacă nu poţi fi mereu de acord cu opiniile sale, aşa cum mi se întâmplă şi mie, adesea. Este spumos şi paradoxal, este proaspăt şi deja previzibil, este comercial şi obiectiv, în egală măsură. Dar, mai presus de orice, este mai mult decât un autor de bestselleruri – un autor de businessuri, de la care mulţi avem de învăţat.

Editura Publica, 2015

356 pagini