Noua știință a motivării

una dintre problemele cu care va confruntati permanent este cea a motivarii oamenilor din echipa

Cum să conduci, să energizezi și să implici prin Metoda Motivației Optime

În calitate de manageri și antreprenori, una dintre problemele cu care vă confruntați permanent este cea a motivării oamenilor din echipă. Iată motivul pentru care am decis să vă aduc în atenție cartea „Noua știință a motivării. Cum să conduci, să energizezi și să implici prin Metoda Motivației Optime”, scrisă de către Susan Fowler și apărută la Editura Publica, în 2016.

Mai întâi, câteva vorbe despre autoare, pentru a înțelege ce o îndreptățește să vă propună o altă abordare a motivației. Are o experiență de peste 30 de ani în domeniul leadership-ului și lucrează ca cercetător, consultant și coach. Timp de 15 ani, a lucrat în publicitate, vânzări, producție și marketing. Programul companiei Ken Blanchard – “Motivația Optimă” -, a cărui strategie a condus-o, a fost implementat în organizații precum: Microsoft, CVS, NASA, H&R Block, Mattel etc.

Cartea ar trebui citită de către cei interesați de perspectiva organizațională ori de rolul lor de lideri și de către cei care vor să aibă o carieră înfloritoare, indiferent de domeniul în care profesează.

Sunt câteva premise de la care își pornește Susan Fowler teoria. Prima ar fi aceea că “stick and carrot” nu mai funcționează și nu a funcționat vreodată. Liderii au fost întotdeauna considerați responsabili de nivelul de motivare a oamenilor și au resimțit multă presiune pe umeri, dar practicile pe care le-au avut la dispoziție, de genul “bățul și zăhărelul”, nu s-au dovedit eficiente. De frica bățului, oamenii ascund sub preș realitatea ori o ambalează frumos, iar cu zăhărelul se obișnuiesc repede și vor mereu mai mult. Aceste stimulente, negative sau pozitive, nu îi energizează intern, profund, pe termen lung, ci doar superficial și temporar. Fowler susține că liderii încă depind de tehnicile tradiționale de pedeapsă și recompensă pentru că nu au înțeles ce alternative au și nu știu ce abilități le sunt necesare pentru a aplica noua știință a motivației.