La Muzeul Național al Țăranului Român, de Noaptea Europeană a Muzeelor, sâmbătă, 19 mai 2018, puteţi să vizitați expoziția temporară Așa văzut-a Zaharia, să ascultați povești etnologice rostite de Șerban Anghelescu, să vedeți filme documentare și să vă bucurați de muzica interpretată de Taraful lui Șandorică din Soporu de Câmpie.
Regimul nocturn în viața țărănească – Povești etnologice cu Șerban Anghelescu, la Clubul Țăranului, între orele 18.00 – 19.00
Etnologul Șerban Anghelescu va vorbi publicului despre semnificațiile nopții în religie și literatură, despre nopțile țărănești de la sărbătorile importante și despre intrarea în noapte în baladele Miorița și Meșterul Manole.
Citește și 5 spectacole de teatru care merită văzute, în luna mai, la ARCUB
Expoziția temporară AȘA VĂZUT-A ZAHARIA. Improvizații într-o lume captivă, în Sala Foaier, de la orele 18.00 la 00.00
Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău, arhiva fotografică a lui Zaharia Cușnir ne oferă astăzi șansa rară de a privi viața rurală din Basarabia de după război într-o manieră care ocolește realitatea îngrădirilor dictate de propaganda și discursul oficiale ale epocii. Expoziția este rezultatul unui exercițiu curatorial și de cercetare interdisciplinar și prezintă – în premieră în România – o selecție inedită din cele peste 4000 de clișee salvate, aflate în prezent în proces de conservare, digitizare și documentare.
Citește și Muzeul antreprenoriatului: 100 de ani de antreprenoriat românesc
Proiecții de film Muzeul invizibil #4, în Sala Tancred Bănățeanu, de la orele 18.00 la 01.00
Recunoașterea câștigată de Muzeul Țăranului Român se datorează nu doar patrimoniului pe care îl deține, ci mai ales viziunii artistice a fondatorului său, Horia Bernea. Singurul muzeu de autor din România și unul din puținele muzee din țară al cărui patrimoniu este re-vizitat și re-interpretat în proiectele de cercetare și artistice ale specialiștilor săi, poate fi considerat în același timp și un muzeu auto-reflexiv. La ediția din 2018 a Nopții Europene a Muzeelor, una din propunerile adresate vizitatorilor o constituie o serie de proiecții video cu filmări care documentează fragmentar începuturile MȚR, cu proiectele de cercetare și de acțiune culturală din anii ’90 și 2000. Filmele și montajele incluse în program au fost transpuse în format digital de pe suport VHS în anii 2017 și 2018.
Animație muzicală cu Taraful lui Șandorică din Soporu de Câmpie, în curtea interioară, între orele 19.00 – 22.00
Șandorică provine dintr-o veche familie de ceterași – așa cum își numesc transilvănenii lăutarii – din Soporu de Câmpie, sat în județul Cluj. Șandor Ciurcui, tătăl acestuia, era vestit în întreaga regiune a Câmpiei Transilvaniei, dar Alexandru Ciurcui – așa cum este trecut Șandorică în buletin – a reușit să-l depășească, afișând de la o vârstă fragedă o dezarmantă virtuozitate. A concertat în anii ’90 pe importante scene occidentale, iar muzica lui figurează pe CD-uri editate în Franța. După ce a rătăcit o bucată de vreme prin țară străină, Șandorică s-a reîntors de câțiva ani în satul natal reafirmându-se ca unul dintre cei mai buni ceterași ai Transilvaniei.
Citește și Dialog cu dirijorul Tiberiu Soare, la Fundația Calea Victoriei
Proiecții de filme documentare etno/antropologice marca Culese din Balkani, la Cinema Muzeul Țăranului, între orele 22.00 – 01.00
Intrarea este liberă. Întregul program al proiecțiilor îl găsiți pe www.muzeultaranuluiroman.ro.
Mii de muzee şi instituţii culturale din 37 de ţări europene își deschid porțile pe 19 mai, cu ocazia evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor 2018. Cu acest prilej, în București şi în ţară peste 300 de muzee vor putea fi vizitate gratuit. În capitală 44 de instituții culturale vor participa la Noaptea Muzeelor. Pentru a vedea care sunt instituțiile participante, consultați harta.