Laurenţiu Trocan este noul Country Sales Manager al D-Link România, informează un comunicat oficial al companiei, remis Manager Express.
În noul său rol, Laurenţiu Trocan va fi responsabil de coordonarea operaţiunilor companiei pe piaţa din România, dezvoltând strategii de marketing şi vânzări atât pentru sectorul de business, cât şi pentru consumatorii individuali.
“Această funcţie îmi oferă o provocare în care sunt pregătit să investesc toată experienţa mea profesională acumulată pe parcursul a 15 ani. Piaţa din România are un potenţial de creştere ridicat, iar noi ne propunem să oferim în continuare soluţii inovatoare de reţelistică, concentrându-ne, în acest an, pe zonele de Wireless AC, Supraveghere IP, precum şi pe dezvoltarea segmentului de clienţi business”, a declarat Laurenţiu Trocan, Country Sales Manager D-Link România.
Laurenţiu Trocan are o vastă experienţă în vânzări, în domenii precum IT, telecomunicaţii, dar şi în cel medical. Anterior colaborării cu D-Link România, Laurenţiu a coordonat activităţile de marketing, vânzări şi dezvoltare de business din cadrul companiei Softelligence România. De asemenea, a deţinut funcţia de Director de Marketing şi Vânzări pentru Medicover. Din 2004, timp de 3 ani, Laurenţiu a fost Director de Vânzări în cadrul Adecco IT România. Laurenţiu Trocan este licenţiat al Facultăţilor de Comerţ Exterior şi Finanţe – Bănci, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.
Despre D-Link
Înfiinţată în 1986 în Taipei, Taiwan, D-Link concepe, produce şi comercializează soluţii reţelistice pentru reţele wireless, switch, supraveghere şi memorare IP. De asemenea, D-Link investeşte în mod constant în produse şi servicii cloud.












