Articol de: Rodica Nicolae, redactor-sef
Îmi asum faptul că, la vremea când îmi veţi citi editorialul, olimpiada se va fi sfârşit de mult. Eu, însă, scriu aceste rânduri la scurtă vreme de la festivitatea londoneză de final. Şi sunt încă sub vraja curselor, a scorurilor strânse, a micilor drame, a lacrimilor de fericire… Aşa că nu mi-am putut refuza legătura imediată pe care mintea mi-a făcut-o între conceptul de „rezultat” şi cel de „sport”.
Este în natura competiţiei sportive să se finalizeze cu un rezultat. Că el se măsoară în secunde, în kilograme, în metri sau în goluri înscrise, e mai puţin important. Ceea ce contează pentru istorie este performanţa înregistrată în confruntarea cu ceilalţi sau în lupta cu propriile limite fizice şi psihice. Deci, istoria olimpiadelor consemnează cifrele de la capătul a patru ani de pregătire: antrenamente, rezistenţă, diete, accidentări, operaţii, recuperări, forţă, viteză, strategie, studiu al adversarilor, sacrificii, sudoare, bucurii de etapă… Patru ani pentru câteva secunde, minute sau ore, în care orice (vântul, ploaia, zgomotul tribunelor, un banal cârcel) poate influenţa rezultatul, în bine sau în rău.
Aşa stau lucrurile în sport. Dar noi, ceilalţi, în ce relaţie suntem cu rezultatele? Pe de o parte, aş zice că suntem mai norocoşi: orice ţintă ne-am propune (un target de vânzări, un client recâştigat ori deschiderea unui nou magazin), avem mai multă vreme la dispoziţie pentru a o atinge şi mai multe şanse să remediem, să completăm, să verificăm, să reluăm. Timpul are mai multă răbdare cu noi.
Pe de altă parte, n-avem privilegiul sportivilor de a primi aplauze la scenă deschisă şi câte o medalie pentru fiecare înregistrare contabilă, nici nu ne e martoră o lume întreagă la succes.
Mai important, însă, decât deosebirea dintre cele două lumi, este elementul lor comun. O spune foarte bine Zig Ziglar, pe care îl citez: „Ceea ce realizezi prin atingerea obiectivelor este mai puţin important decât ceea ce devii străduindu-te să le atingi”. Nimic mai adevărat şi mai frumos! În această lumină, performanţele noastre mărunte nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale lui Usain Bolt, câtă vreme drumul către obiectiv înseamnă dezvoltare personală şi profesională.
(Foto: Mats Havia, www.flickr.com)
