Articol de: Răzvan Antonescu, Head of Commercial Management and Development, UniCredit Consumer Financing
Se împlineşte deja o oră de când avem dialogul următor. Sunt epuizat şi încerc să îmi păstrez calmul. El este epuizat şi nu are cum să îşi păstreze calmul, căci are doar opt ani.
– Din porumb se face mălai, din grâu se face făină! Ai înţeles?
– Da, tati.
– Ok, deci ce se face din grâu?
– Porumb!
– Nu, din nou, repetă cu voce tare: din porumb se face mălai, din grâu se face făină.
Andrei este deja cu ochii în lacrimi şi pendulează între supărare şi furie:
– Din porumb se face mălai, din grâu se face făină!
– Ok. Deci din ce se face mălai?
– Din… făină…!?
– Nu, din nou…
Până la urmă, după două ore şi jumătate de repetare a aceleiaşi fraze, pare să fi reţinut şi îl trimit la culcare. Este ora 23 şi, după toată distracţia asta, adoarme în mai puţin de trei minute. În ciuda aparenţelor date de episodul de mai sus, Andrei este foarte inteligent. La matematică, de exemplu, este un chin să îşi facă tema, pentru că nu are răbdare să parcurgă paşii demonstraţiei prin care se rezolvă problemele. Le citeşte şi îmi spune direct răspunsul. Când îl întreb
cum a făcut, îmi spune că a ghicit. Sau că i-a spus Dumnezeu. Apoi, ne chinuim să îl fac să conştientizeze procesul logic prin care a trecut ca să „ghicească” rezultatul, ceea ce i se pare inutil şi frustrant atâta timp cât ştie rezultatul corect.
Când este vorba despre memorat, absoarbe tot, ca un burete uscat. Încă de când nu ştia să citească, se uita la câte
un film de desene animate dublat în limba română, iar când veneau bunicii în vizită, le spuneam că a învăţat limba engleză. Îi puneam varianta originală, iar el „traducea” în timp real. Ştie fără greş şi acum dialoguri din filme întregi, versurile a zeci de melodii auzite de două-trei ori. Cu toate acestea, sunt tipuri de informaţii care nu îi intră în mod natural în aria de interes. Încă nu mi-am dat seama care este tiparul după care funcţionează selecţia lor. Sunt pur şi simplu unele care îl interesează, pe care le înţelege şi reţine imediat, şi altele pe care trebuie să i le bagi cu forţa în cap.
Este la fel de adevărat că ceea ce îmi doresc este să înţeleagă lucrurile atunci când le învaţă, nu doar să le memoreze. De aceea, şi întrebările mele de verificare nu urmăresc exact structura învăţată (Ce se face din porumb? Mălai!), ci confirmarea faptului că a înţeles şi gândeşte răspunsul, că nu îl dă mecanic (Din ce se face mălaiul?). Şi cum pentru şcoală nu are de învăţat doar ce îi place, din când în când, ne „distrăm” câteva ore întinzându-ne unul altuia nervii la maximum.
Trecând peste inerentele obstacole emoţionale, în momentul în care te găseşti în situaţia de a învăţa pe cineva, de a pregăti o altă persoană într-un domeniu, indiferent de context (copil, prieten, angajat), cea mai mare provocare este să ajungi să identifici cel mai eficient mod prin care poţi transmite informaţia, astfel încât cel care o primeşte să o înţeleagă şi să o reţină.
Ştiu că Andrei are un stil de învăţare preponderent vizual, dar şi că se bazează pe inteligenţa interpersonală pe care o are în mod nativ foarte bine dezvoltată. Implicit, învaţă mai bine atunci când e înconjurat de alţii, eventual într-o atmosferă competitivă. La fel cum ştiu că am oameni în echipă care au un stil de învăţare auditiv sau tactilkinestezic, care sunt influenţaţi de starea emoţională, de momentul zilei, de profilul psihologic şi de multe alte elemente în momentul în care încep un proces de învăţare sau de pregătire profesională. Pentru fiecare dintre ei, din motive foarte diferite şi la fel de egoiste, atunci când se poate şi am controlul pregătirii, încerc să nu îmi creez tipare şi să găsesc, în schimb, metoda cea mai eficientă, care poate să îmi aducă rezultate în contextul în care mă aflu.
Indiferent dacă metoda este una clasică sau presupune să văd care sunt ultimele inovaţii în materie şi să le încerc. Nu pot spune că reuşesc de fiecare dată. Ar fi imposibil. Dar, de cele mai multe ori, am rezultatele pe care le aştept. În ultimul an, din curiozitate, dar şi din dorinţa de a-l necăji amintindu-i de seara aceea, l-am tot întrebat pe Andrei, la un interval de 2-3 luni, din senin: „Din ce se face făina?” sau „Ce se face din porumb?”. Instantaneu, am primit de fiecare dată răspunsul corect.
