Piaţa tichetelor sociale pentru grădiniţă tinde spre 60% din potenţial. La nivel rural, programul a fost implementat în proporţie de aproximativ 80%.
Conform estimărilor companiei Up România (noua identitate a Chèque Déjeuner România), valoarea pieţei tichetelor sociale pentru grădiniţă, după primul an de la demararea programului guvernamental “Fiecare copil în grădiniţă”, se apropie de 60% din potenţialul evaluat la începutul anului 2016, de către Guvernul României. Legea bugetului de stat nr. 339/2015 prevedea un buget de 55.500.000 lei.
Up România a încheiat contracte cu peste 900 de primării din toate judeţele României, iar implementarea programului în mediul rural este de aproximativ 80%. ’’La aproape un an de la introducerea tichetelor sociale pentru grădiniţă constatăm deschiderea tuturor actorilor implicaţi pentru ca acest program să crească, astfel încât tot mai mulţi copii provenind din familii defavorizate să beneficieze de educaţie timpurie, baza pentru un start bun în viaţă. Considerăm că în anii următori gradul de implementare va atinge nivelul optim, în special dacă se va aplica în același ritm, ținând cont și de toate ajustările legislative survenite”, a arătat Elena Pap, directorul general al Up România.
Din discuţiile cu autoritățile locale, a crescut considerabil frecvenţa copiilor care erau deja înscrişi la grădiniţă. În ceea ce privește copiii care nu participau anterior la cursurile învăţământului preşcolar, aceștia au intrat în program într-o măsură destul de mică. Astfel, pentru un succes mai mare al programului, trebuie găsite soluţii pentru o mai bună activare a asistenţilor sociali care joacă un rol cheie în informarea şi includerea copiilor din medii defavorizate ce pot beneficia de tichetele sociale pentru grădiniţă. Pe de altă parte, a fost semnalată și categoria copiilor ai căror părinţi muncesc în străinătate. Persoanele în grija cărora au fost lăsați, spre exemplu bunicii, nu au procură pentru a-i înscrie în program, deși conform condițiilor legislative se încadrează.












