Articol de: Delia Oniga, redactor
Cât încă nu s-au stins ecourile Festivalului Internaţional „George Enescu”, am vrut să aflăm din cele mai autorizate surse care este mecanismul managerial din spatele culiselor unui astfel de eveniment. Am discutat, fireşte, cu managerul general al festivalului, Mihai Constantinescu, şi cu directorul artistic, Ioan Holender.
Onorariul pentru un recital în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” porneşte de la o medie de 1.000 de euro şi poate ajunge şi până la 400.000 de euro, în cazul orchestrelor mari, potrivit lui Mihai Constantinescu, general manager al Festivalului „Enescu” .
„Dacă ar fi să facem o comparaţie, un dirijor din festival câştigă cam 5% din onorariul Madonnei pe un spectacol, care ia pe seară între 2 şi 3 milioane de euro. În orice caz, în muzica clasică nu se realizează câştigurile din muzica pop, rock, din tenis sau fotbal. Cu toate acestea, sunt meserii care au, după părerea mea, un grad de bun-simţ foarte ridicat”, spune Mihai Constantinescu.
În opinia sa, meseria de dirijor nu este una bănoasă, poate doar în anumite cazuri.
„Un dirijor nu dirijează în fiecare zi, nu are contracte în fiecare zi. El poate dirija o dată pe lună, iar în luna respectivă să câştige cât ar primi un membru al orchestrei într-o lună sau poate chiar mai mult”. Anul acesta, Festivalul „Enescu” beneficiază de un buget de 31,123 de milioane de lei, adică aproximativ 8 milioane de euro. Bugetul acordat de stat este cam acelaşi cu cel de anul trecut, acoperind 85% din cheltuielile totale.
„Bugetul, evident, a crescut faţă de acum doi ani, dar cu puţin. Această a 20-a ediţie a adus unele lucruri noi, care nici nu fuseseră prevăzute, însă ele au fost asigurate de către sponsori. Datorită cheltuielilor extra-bugetare, festivalul a căpătat o nouă imagine, un look civilizat. Din sumele primite de la bugetul de stat se plătesc onorariile, transportul internaţional, cazarea, o parte din publicitate şi publicitatea externă”, explică Constantinescu. Deşi aşa ar putea să pară din afară, totuşi, în opinia lui Constantinescu, Festivalul „Enescu” nu este un model de business, pentru că business înseamnă profit financiar. Or, în acest caz, nu se pune problema profitului.
„Nu pot să spun că este un model de business, ci, mai degrabă, unul de promovare. De acest lucru sunt sigur, pentru că, prin ceea ce am făcut şi prin ceea ce festivalul a urmărit şi a realizat, cred că s-au atins unele aspecte de management şi marketing.”
Mai presus de latura sa de business, festivalul are un mare rol educativ, din punctul de vedere al concertelor şi al informării publicului.
„Festivalul are un rol important în ceea ce priveşte promovarea naţională, a artiştilor români, a lui Enescu, a României în general ca ţară cu o cultură europeană. Dar, evident, orice formă de cultură trebuie susţinută, iar festivalul este sprijinit din punct de vedere financiar de către stat. Deocamdată, acesta nu a cerut profit, ci doar să se acopere cheltuielile. Profitul nu poate fi decât moral. Nu discutăm de business în această situaţie”, este de părere Constantinescu.
O onoare să lucrezi la Enescu
Aproximativ 100 de persoane lucrează la realizarea Festivalului „Enescu”. Majoritatea, mai exact 95%, sunt colaboratori. Restul de 5% sunt angajaţi permanenţi ai Artexim, o instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. „Practic, noi pregătim festivalul într-o formulă de opt, zece şi chiar 12 persoane împreună cu colaboratorii, iar în timpul desfăşurării lui suntem implicaţi cam 100 de oameni”. Constantinescu recunoaşte că a fost destul de greu până a reuşit să strângă colaboratorii şi că pentru ediţia curentă au existat peste 200 de aplicaţii. Aproape jumătate dintre candidaţi au fost aleşi. „A devenit o onoare să lucrezi pentru festival. Majoritatea celor interesaţi (aproximativ 90%) sunt studenţi, ceea ce este un lucru extraordinar, pentru că în acest fel reuşim să dăm acestui eveniment un aer tineresc. Ei îşi doresc să facă tot felul de lucruri, nu sunt încă zaharisiţi”, spune managerul festivalului, care adaugă că sumele pe care le primesc aceştia în contractele de colaborare reprezintă mai degrabă un fel de voluntariat. „În afară de satisfacţia muncii, trebuie să aibă şi una financiară, dar este una minoră.” Nu doar absolvenţii de Conservator sunt interesaţi de festival, ci şi cei de la Academia de Studii Economice, Drept sau Medicină. Ca manager, este important să-i găseşti fiecăruia rolul potrivit. „Am reuşit să-l pun pe fiecare la locul lui, astfel încât să profit de abilităţile pe care le are. Recunosc că am avut noroc, dar totodată şi-au spus cuvântul experienţa şi un anumit fler. Spre exemplu, un student în anul trei răspunde de tot ceea ce înseamnă transport local, adică de deplasarea a peste 3.000 de persoane în ţară şi în Bucureşti, cu flota pe care o avem noi (opt maşini, opt limuzine, patru microbuze şi patru autocare).” Printre colaboratori se numără şi o profesoară cu trei ani de experienţă de muncă care, împreună cu o studentă, răspunde de transportul internaţional, în timp ce un alt student este responsabil de tot ceea ce înseamnă repetiţii. „Fiecăruia i-am găsit câte ceva de făcut. Este adevărat, câteodată mai dai şi greş, dar procentul de eroare este foarte mic. Un asemenea festival reprezintă o practică extraordinară şi, dacă ar fi după mine, cred că orice firmă care caută forţă de muncă tânără i-ar putea angaja fără nicio problemă.” Constantinescu crede că unii dintre colaboratori ar putea deveni cu uşurinţă manageri de orchestre sau de instituţii culturale. „Spre exemplu, studentul care răspunde de repetiţii şi care în momentul acesta ştie absolut tot ce înseamnă orchestre, instrumente sau modalitate de organizare a repetiţiilor ar putea să ajungă director de Filarmonică fără nici o problemă. Dacă un angajator ar veni să-i vadă pe aceşti tineri, nu le-ar mai cere CV-ul. Din cei 60 de studenţi, 40 pot fi cu siguranţă încadraţi. Doar să-i vezi cum lucrează şi-ţi ajunge!”
Nu suntem încă nemţi
Constantinescu recunoaşte că, deşi festivalul are în momentul acesta un nivel internaţional de top, totuşi încă se mai confruntă cu mentalităţi care nu-i fac cinste. De vreme ce există un asemenea festival, este necesar ca şi serviciile să fie de top, iar cei care le asigură să aibă o anumită educaţie.
„Am avut, de exemplu, nişte probleme cu un hotel care n-a înţeles că personalitatea pe care o cazează este deosebită. Comportamentul personalului hotelier a fost inadecvat cu personalitatea respectivă, lucru care ne-a deranjat şi ne-a pus într-o situaţie mai delicată.” Întotdeauna există riscul apariţiei unor probleme.
„Mai scapă, uneori, unul care nu ştie pe ce lume trăieşte”, însă aceste greşeli trebuie reparate.
„Uneori mai sunt întârzieri la repetiţii, alteori personalul tehnic mai uită să vină cu ceva…
Noi încă nu suntem nemţi, ci ne poziţionăm undeva între Germania şi România. E păcat, pentru că la un asemenea nivel nu trebuie să existe sincope sau stângăcii care să le amintească invitaţilor că, din anumite puncte de vedere, nu ne ridicăm la nivelul unui asemenea festival.”
Încă mai apar sincope
„Aerul condiţionat din sală este foarte slab, ceea ce este foarte neplăcut. De asemenea, în timpul concertelor sună telefoanele, lucru care deranjează şi care arată o anumită cultură, o anumită civilizaţie, pe care, dacă nu o ai, trebuie s-o obţii. La noi, deocamdată, nu se obţine aşa uşor.”
Totodată, Constantinescu este de părere că acest eveniment reprezintă un adevărat „bulgăre de aur” şi că ar trebui promovat mai intens.
„Festivalul, susţinut de Guvernul României, încă nu este pus în valoare la maximum. Încă mai există resurse care pot fi folosite. Nu înţeleg de ce nu intră într-un program naţional de turism cultural. România trebuie să aibă un brand cultural de ţară, care poate fi acest festival. Este nevoie de o promovare mai „agresivă” a Ministerului Turismului, care deocamdată nu s-a manifestat”, conchide managerul.
