7 lecţii de antreprenoriat de la Martin Luther King

7 lecţii de antreprenoriat de la Martin Luther King

Dave Kerpen, CEO al Likeable Local şi autor al bestseller-ului Likeable Social Media and Likeable Business, arată într-un articol pentru Inc.com ce pot învăţa antreprenorii de la Martin Luther King, pentru a aplica apoi la organizaţiile lor. În opinia sa, discursurile, scrierile şi acţiunile acestuia pot ajuta la formarea de lideri adevăraţi. Kerpen identifică şapte lecţii în acest sens:

1. Visează pe termen lung

Dr. King a devenit celebru prin discursul său „I have a dream” susţinut la marşul din Washington, în 1963. Un bun antreprenor are întotdeauna vise mari şi îşi împărtăşeşte viziunea angajaţilor, investitorilor, clienţilor şi lumii întregi.

2. Convinge fără constrângere.

Folosind nesupunerea civică non-violentă, King a reuşit să convingă milioane de americani să se alăture mişcării pentru drepturi civile şi să-i susţină visul. Ca antreprenor, trebuie să câştigi mulţi oameni de partea ta: investitori, clienţi şi, mai ales, angajaţi. Poţi încerca să-ţi faci un stil de manager puternic şi agresiv, să fii şef în sensul tradiţional al cuvântului, dar de multe ori, nu este eficient. Cel mai bun mod de a-i convinge pe angajaţi să facă ce vrei este să te porţi frumos cu ei, să fii pasionat, să-i susţii şi să le arăţi recunoştinţă.

3. Dă-le oamenilor ceva în care să creadă. 

Dr. King a fost unul dintre liderii moderni cei mai capabili să-i facă pe oameni să creadă în visul lui, să-i împărtăşească viziunea şi să-l susţină necondiţionat. Ca antreprenor, şi tu trebuie să le dai oamenilor ceva în care să creadă. Kerpen arată că în cadrul firmei sale Likeable Local, valorile centrale, misiunea şi strategia companiei, precum şi un plan strategic de o pagină sunt afişate pe pereţi pentru ca toţi să le poată vedea şi să şi le poată însuşi.

4. Chiar dacă ai temeri, fii curajos.

Martin Luther King şi-a recunoscut întotdeauna fricile legate de faptul că ideile sale nu vor trezi o reacţie pozitivă şi că vor stârni violenţe. El a a spus că este mai bine să recunoşti că ţi-e frică şi să găseşti o cale de a fi curajos, în ciuda temerilor. Ca antreprenor, te confrunţi cu multe temeri, de la frica de a rămâne fără lichidităţi, la cea că produsul tău nu va avea succes pe piaţă, până la cea de a pierde angajaţii-cheie.

5. Implică pe toată lumea. 

King a reuşit să construiască o mişcare autentică pentru că a fost capabil să implice foarte mulţi oameni, care simţeau că fac parte dintr-un proiect grandios. Ca antreprenor, poţi învăţa de la toţi, fie ei angajaţi, parteneri sau clienţi. În plus, este recomandat ca angajaţii să fie implicaţi de manager în setarea de targeturi şi elaborarea de strategii pentru că pot contribui cu idei utile.

6. Creează un simţ al urgenţei.

“Am ajuns în acest loc pentru a reaminti Americii de imperativul momentului prezent. Acum este momentul pentru a face reale promisiunile democraţiei. Acum este timpul să ne ridicăm din valea întunecată şi dezolantă a segregării şi să păşim pe calea însorită a justiţiei rasiale. Acum este timpul să facem din justiţie o realitate pentru toţi copii lui Dumnezeu”, spunea Martin Luther King în celebrul său discurs.

Acum este timpul şi pentru manageri să-şi conducă echipele, să construiască ceva trainic şi să inducă tuturor angajaţilor un simţ al urgenţei, prin pasiunea pentru ceea ce fac şi pentru lucrurile în care cred.

7. Inspiră-i pe oameni.

King a inspirat foarte mulţi oameni la vremea sa. Liderii companiilor trebuie să-şi inspire şi ei echipa, investitorii şi lumea şi să-i facă să aprecieze misiunea, produsele şi serviciile lor.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •